CARAŞ-SEVERIN – Un bărbat din Oțelu-Roșu, căutat pentru tentativă de omor a fost prins de poliţişti. Este vorba despre bărbatul de 31 de ani care este bănuit că, în ziua de Dragobete (24 februarie) „și-ar fi agresat fosta concubină cu un obiect tăietor înțepător, ca urmare a agresiunii aceasta fiind transportată la spital“, după cum ne informează Poliţia judeţului.
Protagonistul incidentului a fost prins şi reţinut în judeţul Braşov, în 3 martie. Pe numele său era emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, de către Tribunalul Caraș-Severin. Iar miercuri, aceeași instanță a confirmat propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.
„Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În cauza respectivă se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, ancheta fiind coordonată de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Acțiunea de marţi a fost realizată cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale de la I.P.J. Brașov, Serviciul Operațiuni Speciale Caraș-Severin și Biroul de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin“, informează Poliţia judeţului.
JCS-A.M.