Cu un buget de aproximativ 10.000 de euro, asigurat de Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi sponsori, „White River“ promovează tinere talente locale. Concertele vor începe la ora 18.00 şi vor aduce în faţa publicului 11 trupe de rock din România. Printre ele, nume sonore ca „Lună Amară“, „Trooper“ sau „Celelalte Cuvinte“.
Ediţia de anul acesta a festivalului se anunţă una deosebită. Prezenţa trupelor în mijlocul celor veniţi să le vadă, vor crea o comunicare permanentă public-artişti.
Atmosfera de bună dispoziţie va fi întreţinută de concursuri şi de mititei, berea şi umbreluţele cu care comercianţii vor veni la eveniment.
Din declaraţia viceprimarului Dorinel Hotnogu, reţinem că va exista o cursă specială Reşiţa-Râul Alb, cu plecare din Piaţa Republicii, la orele 12.00, 15.00, 17.00 şi 19.00. „Împătimiţii rock-ului pot merge la Râul Alb chiar de mâine dimineaţă şi pot rămâne pe toată durata festivalului. Sâmbătă, autobuzul va rămâne în tabără până la ora 24.00“, a declarat Hotnogu, în cadrul conferinţei de presă organizată ieri, 13 iunie.
În limita celor 50 de locuri de cazare, a 24 de lei pe noapte, şi a celor 100 de locuri la masă, a 16 lei pe zi, se pot face rezervări la telefon 22.26.38.
Prezent la conferiţa de presă în calitate de organizator, Ovidiu Roşu a anunţat modificări faţă de programul iniţial. „Ziua de vineri va fi deschisă de tânăra trupă reşiţeană „Phaser“, iar sâmbătă „Five o Clock Blues“ vor cânta alături de un pianist din Craiova“, a declarat organizatorul evenimentului.
Hotnogu şi-a exprimat speranţa că, în viitor, va exista o tradiţie rock la Râul Alb. „Vrem ca festivalul să devină un motor de promovare a turismului şi o rampă de lansare pentru trupe tinere.
La Reşiţa au existat mereu talente muzicale“, a încheiat viceprimarul.
Ionel Ivaşcu
