Două străzi, lăsate în beznă - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – De zile bune, iluminatul public nu funcționează pe unele porțiuni ale străzilor Zadei și Sportului!

Mai precis, de mai bine de o săptămână, în zona B5-B6 de pe strada Zadei, după cum aflăm de la un localnic, respectiv de aproape o săptămână pe strada Sportului, conform unui cetățean care locuiește în zona Moroasa II. Oamenii fie așteaptă să se sesizeze cineva, fie cer intervenția primăriei. Motiv pentru care am solicitat informații de la Daniel Călin, șeful Direcției de Întreținere din cadrul Primăriei Reșița.
Am aflat că, în asemenea situații, remedierea problemelor ține de cei de la Enel.

„Intervenția ține de atribuțiile primăriei atunci când este vorba despre un singur bec care se arde undeva. Când însă e vorba despre rețele cu probleme, trebuie sesizați cei de la Enel. Cu ceva timp în urmă, Enel-ul a efectuat lucrări pe strada Zadei. Se poate să fi lucrat și pe strada Sportului. Ei sunt în măsură să identifice problema și să o remedieze”, am aflat de la Daniel Călin.

Informația a fost confirmată de Remus Turi, coordonator pe județ în cadrul Enel. „Pe străzile respective, avem două cabluri defecte în subteran. S-a intrat cu laboratorul pentru a localiza exact defectul. Vom remedia situația cât de repede se va putea”, ne-a declarat Remus Turi.

Cei de la ENEL au revenit joi cu încă o precizare: „Echipe ale E-Distribuție Banat au intervenit pentru a relua în cel mai scurt timp cu putință alimentarea cu energie electrică a punctelor de iluminat stradal indicate în articol, în urma unor lucrări realizate de terți care au dus la defectarea cablurilor electrice. Situația a fost deja remediată în anumite zone iar tehnicienii E-Distribuție Banat continuă să înlocuiască cablurile defecte pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în siguranță.”

JCS-Ionel Ivașcu