Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Una dintre arme era letală, la fel și cartușele, la arsenalul găsit în urma a patru percheziții adăugându-se sute de proiectile, amortizoare confecționate artizanal și componente pentru fabricarea acestora!

Miercuri, 9 iulie, 4 mandate de percheziție domiciliară au fost puse în scenă, în județ, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Așa au fost ridicate două arme, dintre care una letală, calibru 22LR, iar a doua neletală supusă autorizării, 1.358 de bucăți cartușe calibru 22LR, amortizoare confecționate artizanal, cartușe letale încărcate artizanal, peste 220 de bucăți proiectile de calibru diferit, precum și diferite componente metalice destinate confecționării amortizoarelor, deținute ilegal.

„2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. La activități au participat polițiști de la Investigarea Criminalității Economice, Investigații Criminale, Ordine Publică, Acțiuni Speciale și Poliția Orașului Bocșa.“, informează Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu