Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Accidentele s-au produs aseară pe DN 58A, între localitățile cărășene Ezeriș și Soceni, și pe strada Hațegului din Oțelu Roșu, informează pompierii cărășeni!

În primul dintre acestea, la fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și din partea Serviciului de Ambulanță Județean. „În urma accidentului au rezultat două victime, un minor și un adult, care au fost preluați de către echipajul SAJ. O a treia persoană a refuzat îngrijirile medicale!”, au precizat cei de la ISU Caraș-Severin.

În accidentul de la Oțelu Roșu au fost implicate două autoturisme.
În urma coliziunii au rezultat trei victime: un minor şi doi adulți, care au fost preluaţi de echipajul ambulanţei. O a patra persoană a refuzat îngrijiri medicale. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin, nu au existat persoane încarcerate. La faţa locului au acţionat membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oțelu Roşu și Ambulanța SMURD Caransebeș.
JCS-R.M.