CARAŞ-SEVERIN – Pentru nerespectarea normelor legate de permisul de port-armă, la nivelul Inspectoratului de Poliţie judeţean s-au întocmit aproximativ 30 de dosare penale.
„Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege atrage anularea autorizării, iar nedepunerea armei/armelor la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu normele aceleaşi legi cu închisoare de la unu la cinci ani”, a precizat agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Permisul de armă are o valabilitate de cinci ani, termen ce se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri. Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare, iar armele destinate folosirii în condiţiile legii au efectuată inspecţia tehnică periodică.
„Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate”, a mai precizat Cărbunaru.