Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița au demarat cercetările pentru ucidere din culpă, după ce îndrăgitul artist a murit sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR), unde fusese adus în stare gravă de la Clinica Nera!

„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p. Ca urmare sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, prin Ordonanţa nr. 2486/P/ 2021 a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 6.11.2021, în jurul orei 20:00, în cadrul Secţiei de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat persoana vătămată Mîţu Petre. La aceeaşi dată a fost dispusă administrarea mijlocului de probă al constatării medico-legale şi s-a efectuat autopsia corpului neînsufleţit al persoanei vătămate Mîţu Petre, de către medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin. În funcţie de dinamica administrării  probatoriului, activitate specifică fazei de urmărire penală a procesului penal, având în vedere că la acest moment procesual nu pot fi făcute alte precizări fără a exista riscul de a fi afectat mersul anchetei penale, urmează ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un nou comunicat, raportat la necesitatea informării cetăţenilor cu privire la cazurile de interes public”, spun procurorii reșițeni.

Și Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin s-a sesizat în acest caz, după ce au fost informați de oficiali ai SJUR despre decesul solistului de muzică populară. „Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost informați de către reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Reșița despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală. În urma informării, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița. În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, informează IPJ Caraș-Severin.

Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat miercuri în cimitirul Ungureni din Craiova.

JCS-L.A.