Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – ACS Progresul Ezeriș va juca vineri, 12 noiembrie, de la ora 14:00, acasă, cu CS Armata Aurul Brad!

Cărășenii vor să obțină victoria, după o serie de jocuri mai puțin bună, patru înfrângeri la rând, iar apoi două egaluri consecutive. Și se poate acest lucru, având în vedere faptul că Aurul Brad a obținut prima victorie din acest campionat abia în meciul trecut, în etapa a XI-a, 3-0 cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu II. La începutul campionatului, în partida din tur dintre cele două formații, elevii lui Dorian Arbănaș s-au impus cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Brad.

„Ca de fiecare dată, vom avea un meci greu, împotriva unei echipe care în ultima etapă a reușit să câștige. Practic, Aurul Brad a obținut prima victorie din campionat abia în etapa trecută. Sunt sigur că adversarii noștri vor veni la Caransebeș montați să obțină un rezultat pozitiv. Important pentru noi a fost ca să recuperăm din jucătorii pe care i-am avut accidentați. Vrem să nu mai pățim ca la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, când am avut doar 13 jucători pe foaia de joc. Din fericire, au mai revenit doi jucători, este vorba despre Nicu Popescu și Marian Musteța. Sper să mai revină unul sau doi și cred că la jocul cu Brad vom putea și noi să facem schimbări. Este greu să joci cu aceiași 11 jucători timp de 90 de minute. Am pregătit meciul la victorie și sper că vom obține cele trei puncte puse în joc. Având în vedere faptul că s-a rupt un pic clasamentul de la locul patru în jos, sper să punem în practică ceea ce am făcut la antrenament și să facem un joc bun”, a spus Dorian Arbănaș, antrenorul Progresului Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru