Caraş-Severin, Romania

ANINA – Ultima ispravă, comisă la supermarketul aflat în construcție pe str. Horea nr. 1, se adaugă legendei urbane cu apa și canalul. La magazinul în cauză, unele lucrări trebuie refăcute după ce s-a lucrat „ca la nebuni”. Exprimarea îi aparține fostului edil Gheorghe Românu, acum consilier al primăriei!

Cu aceste cuvinte, Românu se referă la firma care a luat construcția în subantrepriză, fără însă să-și fi îndeplinit sarcinile din punct de vedere calitativ. Concret, gresia pusă în interior a pocnit atunci când s-a călcat podeaua viitorului magazin deoarece n-a fost pusă corect. Apoi au apărut probleme și în exterior, pentru că firma în cauză s-a apucat să așeze pavelele fără să fi fost făcute racordurile la apă și canal. În consecință, primul constructor a fost trimis la plimbare, fiind adus altul care s-a apucat să dreagă ce trebuia făcut bine de la început. „Constructorul s-a schimbat și de-asta a durat. Acum muncitorii lucrează din nou în interior și aproape au terminat refacerea gresiei. Mai trebuie lucrat la finisaje și un pic în exterior!”, declară Gheorghe Românu despre lucrarea ajunsă la stadiul de 80% și pe care, dacă actualul constructor va trage tare, o estimează gata în două săptămâni.

Românu a făcut aceste precizări în contextul vorbelor ieșite din gura târgului cum că ar fi apărut probleme legate de stabilitatea terenului de sub construcție. Dă însă asigurări că suprafața respectivă e mult mai solidă decât un teren obișnuit pentru construcții. Asta deoarece compactarea a început de la șase metri adâncime, ducând la un grad de compactare de 92%, mai mare decât la oricare alt teren pentru construcții.

Anina n-a fost ferită nici de problema, existentă în tot județul, a lucrărilor la apă și canal, începute de mulți ani și rămase nefinalizate, dar care acum pun piedică asfaltărilor de străzi. Primăria încearcă să rezolve problema prin defalcarea în două proiecte a lucrărilor de asfaltare.

Primul proiect cuprinde străzile Colonia II, Cloșca și Cheile Gârliștei, însă doar pe prima sunt gata lucrările de apă și canal. Se așteaptă să se apuce de lucru noul constructor care a licitat lucrările în oraș, căruia primăria vrea să-i încredințeze cu prioritate străzile Cloșca și Cheile Gârliștei. Asta deoarece proiectul tehnic pentru asfaltare este făcut pentru toate trei, motiv pentru care și finanțarea vine la pachet și tot la pachet trebuie făcută și licitația.

Al doilea proiect de asfaltare cuprinde 16 străzi. Însă și acolo trebuie ca lucrările de apă și canal să fie gata pe toate, întrucât și refacerea acestor străzi se va face tot la pachet. „Să fie gata și acolo canalizarea și atunci vom continua demersurile pentru asfaltare!”, a încheiat Gheorghe Românu.

JCS-Ionel Ivașcu