CARAȘ-SEVERIN – Unde un primar, un viceprimar, un secretar de comună și un viitor consilier au fost reținuți pentru mită electorală. În Caraș-Severin se face anchetă!
„Se sparge buba!, a exclamat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, dar cu o oarecare dezamăgire. Din păcate pentru noi, se întâmplă doar la Bistrița-Năsăud unde tentativa de mituire a electoratului se lasă cu urmări. Pentru mine rămâne gustul amar față de modul de neînțeles în care au reacționat Poliția și Parchetul în Caraș-Severin, acolo unde au existat indicii clare care puteau duce la cercetări serioase față de fapte grave de același fel ca cele de la Bistrița-Năsăud.“
Șeful județului face referire la un caz cercetat în comuna Sânmihaiu de Câmpie, unde primarul, viceprimarul, secretarul comunei și un viitor consilier local au fost reținuți inițial pentru 24 de ore pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, fals, uz de fals, fals informatic și coruperea alegătorilor. S-au pus în aplicare mandate de percheziție și de aducere, iar anchetatorii au stabilit că din martie până în iunie funcționarii primăriei respective au eliberat mai multe adeverințe false pentru stabilirea domiciliului sau reședinței, doar pentru a vota un candidat și un partid la alegerile din 9 iunie. Iar fiecare flotant care și-a schimbat domiciliul și a votat a primit câte 700 de lei. Bani care, evident, urmau să fie vor fi scoși înzecit din vistieriile locale, după câștigarea alegerilor. Demn de amintit este că primarul cu pricina, de la PSD, câștigase în 9 iunie cel de-al patrulea mandat…
Cum merg afacerile în Caraș-Severin? „Județul nostru a fost al doilea în topul național al flotanților, spune Dunca. Acest loc neonorant ascunde un fenomen periculos, oameni plătiți și cărați în mod organizat pentru a vota pe x sau y. Exemplul de la Zorlențu Mare, unde 450 flotanți au fost «înghesuiți» la numere de case dezafectate, fără geamuri sau uși, este unul prea bine cunoscut.“ Bine, la Zorlențu Mare merită amintit faptul că a fost scandal cu flotanții și când Marius Işfan era liberal, și când a devenit pesedist…
„Situația de la Primăria Păltiniș, acolo unde s-au întâmplat fapte grave pentru un stat european care insistă să intre cu drepturi depline în Schengen, ar fi trebuit să capteze atenția deplină a organelor competente, a precizat Dunca. Aici s-au făcut vize de flotant sau domicilii definitive cu sutele, fără ca persoanele în cauză să se fi prezentat la ghișeu pentru a depune sau ridica actele. În fapt, dl Adrian Chinezu, tânăr proprietar de brutărie întors din pribegia străinătății în locul natal, candidatul la funcția de primar, a sesizat în zilele dinaintea alegerilor că la Primăria Păltiniș se fac sute de flotanți contra unor sume de bani. Mai grav, domicilii definitive făcute fără acte în regulă sau cu documente false pe adrese de case dezafectate, la persoane foarte în vârstă și care nu puteau reclama, sau mai penal, flotanți în locuințele unor persoane plecate în străinătate. Bineînțeles, fără de știrea proprietarilor, care auzind că în casele lor figurează ca locuind alte persoane au rămas stupefiați. 23 de buletine nou-nouțe, proaspăt ridicate de o singură persoană de la Primăria Păltiniș au fost predate la sediul poliției și nu s-a întâmplat nimic. Dacă în cazul meu, atunci când mi s-a eliberat noua carte de identitate, a trebuit să fiu prezent personal, iată că la Păltiniș se pot elibera în calupuri de 23 de bucăți, direct către o singură persoană, fără procură notarială. Cele 23 de documente înmânate ilegal erau toate emise pe trei adrese, fie în case dezafectate, fără geamuri și uși, fie în locuința unei femei în vârstă. Cât despre flotanți, aceștia figurau ca locuind în casa unei femei care e plecată de ceva timp în străinătate, femeie care a confirmat telefonic că nu a oferit drept de ședere niciuneia din cele șapte persoane care figurează că locuiesc la adresa unde dânsa este proprietar.“
Cu toate actele reținute, flotanții au votat!
Șeful județului crede că multe dintre situațiile petrecute în județul nostru pot fi ușor de dovedit, însă are rețineri că acest lucru se va și întâmpla: „Am fost în biroul șefului poliției când s-au predat buletinele, iar în clipa în care am aflat că instrumentarea lucrării va fi făcută de un anumit procuror șef de la Caransebeș, al cărui nume nu îl dau momentan, am avut anumite rețineri și am dorit să surprind momentul predării cărților de identitate în original. Motivul pentru care am filmat cărțile de identitate a fost că m-a încercat bănuiala că, indiferent câte probe prezentăm, aceste cărți de identitate vor ajunge în mâna celor cărora le aparțineau în așa fel încât votul să nu fie ratat. Și asta s-a întâmplat!“
Șeful județului a publicat și fotografii cu cărțile de identitate, cu datele personale acoperite, dar și cu spațiile nelocuibile unde s-au aciuiat flotanții, încheind: „Salut pe această cale activitatea organele de anchetă de la Bistrița-Năsăud, se vede că și-au făcut treaba. În Caraș-Severin mai avem de așteptat!“
Demn de remarcat este comentariul, la una din pozele cu actele de identitate, unde un cetățean figurează că ar sta în satul Cornuțel, comuna Păltiniș. Gabriel Dumitru, candidat la locale, pe lista celor de la USR, la Caransebeș, a remarcat: „Primul de sus stânga, Vijai, stă în blocul așa-zis NATO, în Țiglărie. Ăsta stă toată ziua la băut! Cred că nici nu știe unde e Cornuțel. Incredibil!“
Există totuși și varianta în care anchetatorii nu ar fi restituit cărțile de identitate persoanelor bănuite de turism electoral. Ci aceștia și-ar fi primit documente noi, emise prin aceleași proceduri ca și cele reținute.
Ce spun anchetatorii?
„Din punctul meu de vedere și activitățile pe care le-am expus în material, eu consider că ne-am făcut treaba, toate dosarele înregistrate – nu am numărul exact, dar o să vi-l pot pune la dispoziție – se desfășoară sub îndrumarea unui procuror. Adică, pe organizarea pe care am avut-o noi pe această zonă, noi ne-am îndeplinit misiunea. Partea de cercetare penală care se desfășoară sub îndrumarea procurorului urmează să primească finalitate. Cifrele vorbesc și activitatea colegilor mei, din punctul meu de vedere, e una din cele mai bune din ultima perioadă.“, transmitea șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, comisarul-șef Ciprian Lăzărescu, în cadrul conferinței de presă de prezentare a activității de pe primul semestru.
Cu alte cuvinte, să rămânem optimiști: Caraș-Severinul stă nesperat de bine, cel mai bine în cifre! Deși tocmai ele sunt cele care ne plasează în coada țării…
JCS-A.M.