Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL – Liderii Pro România şi cei ai PSD au susţinut la Reşiţa o conferinţă de presă în cadrul căreia au subliniat faptul că cele două formaţiuni politice s-au aliat în judeţ pentru a învinge PNL!

„Şi vom învinge în Caraş-Severin PNL, la fel cum se va întâmpla şi la Bistriţa, Bacău, Buzău. Ţara şi judeţul nu trebuie date unora care cu cât e vaca mai slabă cu atât o mulg mai mult!“, a spus Victor Ponta, prezent vineri în Caraş-Severin.

Şi pentru că formaţiunea pe care o conduce susţine la Consiliul Judeţean şi Primăria Reşiţa aceiaşi candidaţi cu PSD, respectiv pe Silviu Hurduzeu şi Ionuţ Chisăliţă, Ponta a precizat că: „În Caraş-Severin am făcut alianţă pentru oameni în care credem“.

Liderul Pro România a spus că în ciuda unor resentimente pe care le are faţă de unii social-democraţi, și unde sunt alianţe şi unde nu sunt, „trebuie să luptăm împotriva PNL, iar în Caraş-Severin aveţi un PNL cu faţa urâtă. România merge într-o direcţie total greşită, iar în 27 septembrie avem ocazia să îndreptăm lucrurile, altfel patru ani vom jelui şi jeluim degeaba, pentru că aţi ştiut că lucrurile merg spre rău, nu poate nimeni să spună că nu a ştiut. La ora actuală, România este în criză, însă e ca un puroi pansat de împrumuturile lui Câţu“. Tototdată, fostul premier şi-a mai exprimat convingerea că „în Caraş-Severin vom ieşi pe primul loc!“.

Prezent la conferinţă, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că Silviu Hurduzeu şi Ionuţ Chisăliţă sunt cei mai potriviţi oameni pentru Consiliul Judeţean şi Primăria Reşiţa. „Am venit aici pentru a susţine toţi candidaţii comuni din judeţ. Ceea ce se întâmplă în PNL Caraş-Severin este maximul a ceea ce se poate întâmpla în PNL. Şicanele, piedicile, jocurile politice arată un tablou sinistru. Interesele lor sunt de afaceri. Dunca are legătură doar cu Timişul, în schimb mie nimeni nu îmi poate lua certificatul de naştere de cărăşean. Până la alegeri li se vor da măştile jos şi sper ca noi, cărăşenii, să alegem bine şi să nu regretăm patru ani. Silviu şi Ionuţ sunt oameni de încredere. Silviu Hurduzeu este un om cinstit, corect, este stavila încercărilor liberale de a acapara judeţul“, a mai precizat fostul premier, Sorin Grindeanu.

JCS- Nina Curiţa

Publicitate electorală