Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Până în a doua jumătate a lunii februarie, circulația pe traseul Orșova – Moldova Nouă și retur se desfășoară pe ruta DN 6 Orșova – intersecție DN 57B – DN 57B Oravița – DN 57 Oravița – Moldova Nouă!

În 17 ianuarie, la ora 21.00, fenomenele meteorologice nefavorabile au făcut ca pe DN 57, la Kilometrul 65+200, la Cozla, sat în comuna Berzasca, să se producă o prăbușire de versanți – bolovani mari, pietre, pământ, nisip – pe o distanță de aproximativ 100 de metri, blocând astfel în totalitate drumul. Și după ce estimările inițiale anunțau reluarea circulației în 1-2 zile, realitatea de la fața locului a făcut ca lucrurile să fie altfel.

„Fenomenul de instabilitate a versantului este activ și nu sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea în siguranță a traficului rutier, fiind exclusă posibilitatea deschiderii circulației rutiere. Restricția de circulație rutieră se menține până în data de 15.02.2023 ora 12.00, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Până în a doua jumătate a lunii februarie, traficul pe DN 57, în zona Berzasca, limita jud. Caraș-Severin cu jud. Mehedinți, rămâne închis. Decizia a fost luată de o comisie de experți tehnici, formată din proiectant, beneficiar și consultant. Ca urmare a inspecției tehnice, s-a constatat că fenomenul de instabilitate a versantului este activ și nu sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea în siguranță a traficului rutier, fiind exclusă posibilitatea deschiderii circulației rutiere“.

Spre sfârșitul acestei luni, „versantul va fi escaladat de alpiniști care vor verifica blocurile de stâncă și vor executa lucrări de ranguire. Vor continua astfel, imediat ce condițiile meteorologice vor permite, lucrările de curățare a materialului aflat în echilibru precar. În etapa următoare, se vor executa și operațiuni pentru derocarea blocurilor cu risc iminent de prăbușire sau puternic fisurate. În zona afectată de căderile de roci de zilele trecute de pe DN 57 la km 65+200 este în curs o lucrare de stabilizare și consolidare a versanților, iar antreprenorul are obligația de a interveni, în regim de urgență, de fiecare dată când se constată o calamitate sau condiții fizice adverse, naturale sau artificiale. Toate măsurile sunt luate pentru ca traficul să fie reluat în condiții de siguranță. Până la anunțarea unor noi măsuri, se va circula deviat pe ruta anunțată anterior: DN 6 Orșova – DN 6 – DN 57B – Oravița – DN 57 – Moldova Nouă“, ne asigură cei de la DRDP Timișoara.

JCS-A.M.