Caraş-Severin, Romania

Reuniunea a avut loc la nivel de experţi, în cadrul ei discutându-se depunerea de proiecte cu relevanţă regională spre a fi finanţate prin programul INTERREG IV C. Organizată la Reşiţa în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, întâlnirea a adus laolaltă reprezentanţi ai judeţelor Caraş-Severin, Timiş, Arad (România) dar şi cei din Bacs-Kiskun şi Csongrad (Ungaria).

În debutul întâlnirii directorul executiv al DKMT, dna Eszter Csokasi a făcut o scurtă prezentarea a proiectelor pe care Euroregiunea DKMT le are în derulare. Este vorba de proiecte ce au în vedere completarea traseelor turistice din DKMT cu monumentele şi siturile istorice sau crearea unei reţele de specialişti în dezvoltare teritorială.

Alte proiecte au în vedere pregătirea populaţiei şi a angajaţilor autorităţilor publice în caz de situaţii de urgenţă sau realizarea unui studiu de fezabilitate pentru realizarea legăturii feroviare Timişoara – Szeged.

Tot în cadrul întâlnirii de joi au fost formulate propuneri de proiecte din partea regiunilor partenere, judeţul Caraş-Severin înaintând trei astfel de variante de proiecte. Un prim proiect ar viza crearea unei reţele integrate de centre de informare turistică în Euroregiunea DKMT în scopul promovării turismului din regiune.

Un al doilea proiect ar avea în vedere elaborarea unei strategii comune la nivel de euroregiune în vederea evaluării potenţialului energetic neconvenţional eolian, solar şi geotermic iar cel de-al treilea proiect propus are în vedere refacerea infrastructurii feroviare între judeţele româneşti şi sârbe şi între cele sârbe şi maghiare din euroregiune. Propunerile prezentate joi vor fi supuse dezbaterii în Adunarea Generală a DKMT programată a se desfăşura la Szeged, Ungaria în 22 decembrie 2010.