CARAȘ-SEVERIN – Prin punerea în funcțiune a cabinetelor modernizate și începerea activității medicului specialist, investiția în infrastructura medicală din Berzovia intră într-o nouă etapă, cea a furnizării serviciilor medicale pentru comunitate!
Începând cu sfârșitul lunii septembrie, locuitorii comunei Berzovia beneficiază de consultații de specialitate în cadrul dispensarului comunal, unde medicul specialist în medicină internă, dr. Claudia Miatovici, și-a început activitatea. Potrivit reprezentanților Primăriei Berzovia, consultațiile se vor desfășura exclusiv pe bază de programare telefonică, la numărul 0744 530 893.
Activitatea medicului specialist se desfășoară în noul spațiu al dispensarului, a cărui modernizare a fost finalizată recent de administrația locală. Investiția, de peste un milion de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a vizat aducerea la standarde moderne a două cabinete medicale. Deschiderea cabinetului de Medicină Internă oferă locuitorilor comunei posibilitatea de a accesa servicii medicale de specialitate mai aproape de casă, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze până la Bocșa sau Reșița pentru astfel de consultații.
Anunțul privind începerea activității a fost făcut recent de primarul comunei Berzovia, Robert Nosal, care a precizat că programările sunt necesare pentru organizarea consultațiilor și reducerea timpului de așteptare.
JCS-Nicoleta Moraru
