REŞIŢA – Firma de transport şi Consiliul Local Reşiţa au ajuns la o înţelegere pentru a nu fi blocat transportul local.După ce miercuri dimineaţa Ro-A-Tir ar fi anunţat că va retrage autobuzele de pe trasee din cauza unor datorii pe care Primăria Reşiţa le are către firma de transport, după-amiaza totul s-a rezolvat. Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a convocat Consiliul Local în şedinţă de îndată pentru a aproba majorarea subvenţiilor pentru pensionari şi alte categorii de călători ce beneficiază de gratuitate de transport, deoarece firma, la nivelul subvenţiilor actuale, lucrează pe pierdere.
„Nu a fost vorba doar de acea datorie pentru penalităţi, ce se ridică undeva la 1,7 milioane de lei, pe care Primăria Reşiţa o are către noi, ci şi de nivelul scăzut al subvenţiilor. Am discutat cu domnul primar, care a intervenit pentru a nu fi oprit transportul reşiţenilor, iar acum consilierii locali s-au întâlnit în şedinţă. S-a aprobat majorarea preţului de decont al unui tichet pentru pensionari de la 1,4 lei la 2 lei, atât cât este şi preţul unui bilet de călătorie“, a declarat pentru Jurnal CS, directorul firmei de transport, Sorin Andreş. Potrivit acestuia, majorarea din Consiliul Local va acoperi acei 250.000 de lei/lună de care Ro-A-Tir are nevoie pentru a funcţiona normal.