Quantcast
Din UCMR mai pleaca 100 de oameni - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deşi măsura a tot fost amânată din luna septembrie a anului trecut, se pare că cei din conducerea societăţii nu mai au de ales.

Jurnal CS a tot scris despre măsurile de disponibilizare ce planează asupra societăţii. Încă din luna septembrie a anului trecut, administratorul judiciar plănuia ca numărul angajaţilor să fie redus cu 300, în aşa fel încât să mai rămână 1.000 de oameni. În luna iunie au plecat 200 de angajaţi, iar acum, cel mai devreme cu data de 20 octombrie, vor pleca şi ceilalţi 100.

„Nu sunt comenzi, asta este marea problemă. Vor fi concediate 100 de persoane din toate domeniile de activitate, de la TESA la producţie. Am încercat să găsim soluţii, dar tot aici s-a ajuns. Aceste disponibilizări se fac pentru a proteja restul salariaţilor. Din octombrie încolo, în uzină vor rămâne 1.003 angajaţi“, ne-a declarat Jivomir Tovladiaţ, preşedintele filialei Caraş-Severin al CNSLR Frăţia, confederaţie sindicală la care este afiliat şi sindicatul reprezentativ din cadrul UCMR.

Deocamdată, alte disponibilizări nu se întrevăd sau încă nu ştie nimeni de ele. Uzina are câteva milioane de euro în conturi, iar pentru anul viitor sunt şi comenzi. Surprizele anului viitor le vedem atunci, poate vor fi şi bune ţinând cont de faptul că 2016 este an electoral.