Caraş-Severin, Romania

CORONINI – Cetatea Ladislau, bijuteria comunei Cornini, a fost recepționată oficial zilele trecute, la finalul unui amplu proiect de consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Ilie Boboescu, care a oferit detalii despre investiție și despre stadiul proiectelor derulate de administrația locală!

„Recepția a avut loc în 8 decembrie. Odată cu cetatea, am recepționat și parcarea, precum și drumul de acces.“, a precizat edilul. Proiectul intitulat „Consolidare, restaurare, conservare și protecție Cetatea Ladislau“ a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014–2020 (Regio – ADR Vest). „Valoarea totală a investiției se ridică la 19.851.860,74 lei, din care 16.790.392,47 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, beneficiarul fiind Comuna Coronini. Lucrările au vizat, printre altele, restaurarea și conservarea zidurilor și turnurilor cetății, reamenajarea Turnului 3 de sud-vest pentru realizarea unui punct de belvedere, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea instalațiilor electrice și sanitare, iluminat arhitectural și ambiental, precum și amenajarea incintei sitului și a aleilor pietonale. Obiectivul general al proiectului este restaurarea și protejarea Cetății Ladislau ca premisă pentru dezvoltarea turismului cultural și economic în zona de Vest, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile și protecției mediului.“, a declarat Boboescu.

Printre obiectivele specifice se mai numără includerea cetății în circuite turistice naționale și internaționale, organizarea de evenimente culturale periodice și creșterea interesului comunității locale pentru patrimoniu și cultură. Cetatea Ladislau pune Coronini pe harta turismului cultural din județul Caraș-Severin și din regiunea de Vest a României.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu