Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – Asta promit niște dezvoltatori imobiliari din Timișoara că vor face cu fostul Hotel Sebeș, de pe Muntele Mic, transformându-l în cea mai înaltă clădire din România, aflată la cea mai mare altitudine!

Cel care a dat această veste este omul de afaceri Horațiu Buna, care spune că timișorenii vor aduce în următorii ani în investiții pe Muntele Mic aproximativ 20-30 de milioane de euro, din care o bună parte va fi alocată pentru metamorfozarea fostului Hotel Sebeș, aflat acum într-o stare deplorabilă.

„Aproximativ 6 milioane de euro vor transforma acest imobil într-una din cele mai spectaculoase și unice clădiri din România de Munte. Specialiști de la Facultatea de Construcții din Timișoara, conduși de renumitul profesor Marin Marin, au muncit aproape patru luni de zile la realizarea expertizei. Concluzia este că structura este o bijuterie tehnologică a anilor 80, fiind ancorată de o stâncă printr-o rețea de piloți forați. Întreaga structură este un fagure din diafragme de beton. Nu s-a găsit nicio fisură cauzată de timp, doar zone de corodare din cauza infiltrațiilor de apă. Totuși, deoarece normativul s-a schimbat de două ori, se vor mai investi aproximativ 300 000 de euro pentru aducerea la standardele existente în legislația din 2021. Phoenix Apartments va avea statutul de cea mai înaltă clădire din România, aflată la cea mai mare altitudine. Clădirea va avea trei nivele de servicii și 11 nivele de camere, în total 14 nivele. Dar nu doar înălțimea o face spectaculoasă, poziția unicat a acestei clădiri, aflată de nenumărate ori la limita norilor. Fațada va fi una de tip ventilat, toate camerele vor avea un spațiu vitrat de peste 4 mp, care va conecta viitorii locatari la panorama incredibilă a zonei montane adiacente. Aproape un milion de euro sunt alocați fațadei, vor fi materiale de o calitate premium, cu care sunt placate și stații de telegondole din Alpi, aflate și la 3000 m altitudine. Aproape 3000 mp vor fi alocați serviciilor, viitorii locatari, vor beneficia de recepție nonstop, restaurant cu 300 de locuri deschis 365 zile pe an, terasă sub formă de amfiteatru, zone comerciale și multe altele. Întreaga zonă adiacentă va fi transformată într-un parc, un exemplu pentru celelalte zone din stațiune. Imaginea acestei clădiri unicat va fi una de referință, dar mai ales o dovadă că și în România se poate”, a postat Buna pe o rețea de socializare.

Tot niște timișoreni au renovat, printr-o investiție de câteva milioane de euro, și au dat în funcțiune la finele anului trecut fostul hotel Dor de Munte, pe care l-au transformat într-o locație de 4 stele, cea mai luxoasă de pe Muntele Mic.

JCS-N.C.

FOTO: Muntele Mic Online