CARANSEBEȘ – Este isprava unui tânăr de 22 de ani din municipiul Caransebeș care, după ce a luat ceva alcool la bord de dimineață, s-a urcat la volan și a comis-o grav pe strada Ardealului, după Penny! Acolo a reușit să-și avarieze autoturismul pe care-l conducea, plus alte două parcate, pe care le-a înfipt în gardul dinspre trotuar, care ferește pietonii de asemenea pericole publice!
Potrivit Poliției județului, oamenii legii au fost anunțați, în 25 august, la 8 dimineața, despre producerea accidentului rutier. „Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 22 de ani a condus autoturismul pe strada Ardealului din municipiu, direcția Caransebeș-Oțelu Roșu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme staționate pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare, pe care le-a proiectat in gardul de metal ce separă trotuarul de partea carosabilă. În urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită, fiind produse doar pagube materiale, respectiv au fost avariate cele trei autoturisme și gardul metalic.“
Oamenii legii au precizat faptul că tânărul conducător auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,53 mg/la alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. „În continuare se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.“, informează sursa citată.
JCS-A.M.