Din 15 martie, la Reşiţa se parchează pe euro - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – S-a tot vorbit despre un sistem de parcări publice cu plată foarte bine pus la punct, la Reşiţa, deja fiind identificate o mie de locuri. Municipalitatea îi dă drumul la jumătatea lunii martie, iar taxele, în euro, se pot plăti direct de pe mobil, prin SMS sau printr-o aplicaţie! 

Cele o mie de locuri de parcare disponibile din 15 martie vor funcţiona în regim de parcare cu plată fără pază. Spaţiile pe care se va percepe tarif de staţionare vor fi delimitate prin marcaje, vor fi semnalizate prin indicatoare cu simbolul „parcare“ şi vor avea plăcuţe de informare asupra tarifelor şi modalităţilor de plată.

Pe scurt, se poate folosi aplicaţia TPARK sau se poate plăti prin SMS la numărul scurt 7420, trimiţând un mesaj în care primele trei cifre sunt 150 (pentru o oră de parcare), 151 (pentru o zi de parcare), respectiv 152 (pentru o zi de parcare a unei maşini cu o greutate mai mare de 3,5 tone), după care urmează numărul maşinii. Totul scris fără niciun spaţiu, de forma 150CS01ABC. Pentru fiecare mesaj veţi fi taxat cu 0,71 de euro pentru o oră de parcare, cu 2,86 de euro pentru o zi, respectiv cu 3,39 de euro pentru o zi pentru maşini cu greutate mai mare de 3,5 tone. Mai pe româneşte, după cursul BNR, cu rotunjiri, o oră de parcare costă 3,5 lei, iar o zi – 14 sau 16,6 lei. Lipsa SMS-ului de confirmare înseamnă că plata nu a fost înregistrată. Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare.

Primăria avertizează că o zi de parcare nu înseamnă 24 de ore! Vehiculul poate staţiona în parcare doar în orarul de funcţionare al acesteia. În general, orarul parcărilor publice cu plată este de luni până sâmbătă, de la 7.30 la 20.00. Excepţie face Parcarea Verde din Centru (din spatele Consiliului Judeţean), care este deschisă între 7.30 şi 15.00. „După acest interval orar, intră în vigoare orarul pentru parcările de domiciliu, unde se va parca doar pe baza abonamentului de parcare de domiciliu anual. Abonamentele de parcare sunt valabile doar pentru perioada aleasă și plătită de utilizator, și doar în intervalul orar de funcționare al parcărilor“.

Ocuparea fără plată a parcării atrage amenzi de 150 de lei, plătibile la jumătate, în 15 zile, fie la casieria de la Blocul 800, fie prin aplicaţia TPARK. Tot la Blocul 800 sau prin TPARK se pot plăti abonamentele (cu tot cu TVA): o lună – 59,50 de lei, trei luni – 166,60 de lei, şase luni – 333,20 de lei, un an – 583,10 de lei. Special pentru riverani şi locatari au fost introduse abonamente anuale de 59,5 lei. Acest tip se eliberează doar persoanelor fizice care au deja un abonament de domiciliu valabil în interiorul unei parcări cu taxă şi asigură dreptul de staţionare doar pentru zona corespunzătoare adresei de domiciliu. Şi pot fi achiziţionate doar pentru anul în curs. Toate abonamentele sunt netransmisibile, valabile doar pentru numărul de înmatriculare înregistrat în sistem, pentru care a fost făcută plata. Municipalitatea avertizează însă că aceste tarife nu sunt finale, lor urmând să li se adauge şi „comisionul integratorului de serviciu sau de plăți“.

Cei interesaţi pot obţine detalii de la Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, la Blocul 800, camera 3310 – Serviciul Parcări, tel. 0255/220.546, e-mail: [email protected]ăriaresita.ro.

JCS-A.M.