RĂCĂŞDIA – Lucrările la sistemul de canalizare şi alimentare cu apă din localitate sunt în faza de remediere a deficienţelor, urmând că în cel mai scurt timp să se treacă la probe.
Constructorul s-a trezit în al 12-lea ceas şi a intensificat ritmul lucrărilor. Exceptând perioada sărbătorilor de iarnă, s-a lucrat în ritm alert în ultima lună. După finalizare, s-au identificat 12 deficienţe şi s-a procedat la remedierea lor. Vremea a ţinut cu muncitorii şi primarul comunei speră că săptămâna viitoare vor putea să înceapă probele la întreaga reţea.
„Acum, pe final, s-au mişcat bine. Au muncit în ritm susţinut, e drept că şi vremea de afară ne-a permis. De săptămâna viitoare vom da drumul la capacitate maximă la întreaga reţea, o vom lăsa cu presiune pentru două-trei săptămâni, să vedem dacă totul e la parametri normali.“, spune edilul Mirco Lechici.
Întrebat despre modul în care se va face recepţia lucrărilor, Lechici ne spune că va sufla şi-n iaurt pentru a nu avea surprize neplăcute. „Am vorbit deja la AquaCaraş să ne împrumute detectorul de scurgeri, vreau să verificăm la sânge toată reţeaua. Nu putem să fim superficiali, pentru că, altfel, constructorul pleacă şi noi rămânem cu probleme pe cap. Şi chiar nu mai vreau bătăi de cap cu lucrarea asta pentru că am avut destule. Vreau să scap odată de ei şi cred că şi ei abia aşteaptă să scape de mine. Pentru că nu i-am slăbit deloc, i-am penalizat, au pierdut bani, dar nu din vina noastră. Trebuie să facă inclusiv lucrările de igienizare şi cosmetizare în locurile unde s-a spart. Sperăm că totul va fi în regulă şi în maxim o lună sistemul să fie disponibil pentru toată lumea“, mai spune primarul Răcăşdiei.
JCS-Flavius Militaru