REŞIŢA – În aceste zile, componenţii echipei de handbal a CS Caraş-Severin pun la punct, sub bagheta antrenorului Aihan Omer, ultimele detalii înaintea startului în noua ediţie a Ligii Naţionale.
Start care se va da duminică, 15 septembrie a.c. Dar, runda inaugurală se va încheia cu întâlnirea de la Timişoara, dintre Universitatea Politehnica şi CS Caraş-Severin. Aceasta pentru că tradiţionalul derby al Banatului, ce va începe la ora 19.30, va fi televizat pe Digi Sport. O şansă pentru iubitorii handbalului din Reşiţa şi din judeţ, care nu vor putea lua loc în Sala Sporturilor Olimpia, de a fi alături sufleteşte de favoriţii lor.
Se anticipează o partidă echilibrată, deschisă oricărui rezultat. Cel puţin din două motive: nevoia de puncte, cu un start cât mai bun al combatantelor şi ambiţia jucătorilor ambelor formaţii cu care vor aborda lupta.
Sigur, timişorenii au de partea lor avantajul terenului propriu, însă oaspeţii vor fi susţinuţi de cel puţin 50 de suporteri, conform estimărilor liderilor galeriei CS Caraş-Severin, Cornel Boboescu şi Cristi Moldoveanu. Un rol decisiv în atingerea obiectivelor îl vor avea, fireşte, cei doi tehnicieni. Iar prof. Aihan Omer are de partea sa experienţa, adoptarea unei idei tactice impusă de lotul pe care îl are la dispoziţie, în primul rând, şi de replica partenerilor de întrecere: „Indiscutabil, mergem la Timişoara să câştigăm. Ne cunoaştem forţele şi am mare încredere în băieţi. Sigur, ne va lipsi Pârvan, nerefăcut complet, pe care vrem să-l menajăm pentru meciurile următoare. Mă bucură faptul că Nicuşor Negru, un sportiv de mare perspectivă, dacă va continua pe aceleaşi coordonate, este într-o formă bună, după programul naţionalei României. Şi, ca ideea să fie completă, mă bazez pe mobilizarea exemplară a tuturor, pentru că sunt conştienţi că pot obţine un rezultat pozitiv“.
Marius Moraru