Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ocupanta locului 2 în Divizia A2 Vest, CSM Caransebeș, joacă joi, de la ora 17, la sala CSȘ, cu liderul neînvins al seriei, CSU Târgu Mureș, echipă care sezonul trecut era în prima ligă. CSM Caransebeș și CSU Târgu Mureș vin după victorii în meciurile din acest an!

Profesoara Laura Andrei speră ca elevele sale să facă un joc de la egal la egal cu liderul seriei de Vest, pe care-l cunoaște foarte bine. În tur, pe teren propriu, mureșencele s-au impus cu un clar 3-0.

„Sigur, cunosc adversarul de joi, o echipă cu o talie impresionantă, este după părerea mea cea mai bună echipă din din cele două serii ale Diviziei A2 din țară, nu doar din seria de Vest. Au în componență fetele care anul trecut au evoluat în prima ligă. Meciul va fi unul foarte greu pentru noi, dar sper ca fetele mele să se mobilizeze și să facă un joc frumos. Nu sunt probleme de lot, toate fetele sunt apte de joc. Sper ca publicul să ne fie alături într-un număr cât mai mare!”, ne-a declarat antrenoarea CSM-ului, echipă care s-a întărit în această iarnă cu două jucătoare de la Medgidia, Loredana Hodorogea și Carmen Dițu, și una de la CSM București, Ioana Hododi.

În clasament, Târgu Mureș are 24 de puncte din opt jocuri, iar CSM Caransebeș 19, tot din opt jocuri. Partida e joi, de la ora 17, la sala din cartierul Țiglărie.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu