LUPAC – Asta pentru că un utilaj presupus nou s-a defectat. Pentru a patra oară! Iar președintele Consiliului Județean (CJ) nu exclude măsuri împotriva furnizorului utilajului, dar și a constructorului deponeului ecologic!
Potrivit lui Romeo Dunca, ciurul instalației de la Lupac, care separă fracțiile de deșeuri, nu funcționează. Iar asta din cauza calității îndoielnice a utilajului și a modului în care a fost montat. „Ciurul de la deponeul Lupac nu funcționează. E pentru a patra oară. Lucru de proastă calitate, montat cu echipe slabe, sub conducere de doi bani. Am dispus somație către furnizor și constructor. Dacă nu se rezolvă imediat, vom executa garanția și vom monta utilaje germane de calitate”, a declarat șeful județului.
Acesta anunță pe de altă parte că modul în care se selectează gunoiul în localitățile cărășene, până să ajungă la Lupac, va fi în atenția CJ. „Primul lucru pentru a avea un județ curat e să avem infrastructura necesară. Colectare, transport, selectare reciclare și, în ultimul rând, depozitare corectă a materialului rezidual obținut. După ce ne vom asigura că aceste lucruri funcționează vom trece la disciplinarea populației. Măsuri de corecție, pe de o parte, și premierea UAT-urilor care dau importanță acestui aspect, pe de altă parte. O localitate curată e un loc unde e plăcut să trăiești”, a mai adăugat președintele CJ, Romeo Dunca.
JCS-Nina Curița