REȘIȚA – Sportivul reșițean Deian Sorescu a reușit să obțină argintul la Campionatul de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat la Bistrița!
„După trei zile de întreceri s-a încheiat Campionatul de tenis de masă al M.A.I., turneul ce a avut loc la sala de sport <<Gheorghe Bogza>> din municipiul Bistrița. Cei peste 120 de sportivi prezenți de la toate structurile ministerului s-au întrecut pentru un loc pe podium. Competiția s-a încheiat în prezența unei asistențe numeroase și au fost premiați cei mai buni dintre sportivi. Ne mândrim cu rezultatul colegului nostru, soldat Sorescu Deian, care a reușit să se claseze pe locul al doilea la categoria bărbați -35. Este pentru a doua lună consecutiv când Deian reușește să obțină un loc pe podium. În urmă cu aproximativ o lună, în cadrul ediției cu nr. 4 a concursului de tenis de masă Cupa Mărțișorului, dedicat membrilor IPA, Deian s-a clasat pe locul al doilea la simplu, iar la dublu s-a clasat pe primul loc împreună cu colegul lui, Ilieș Ioan. Felicitări tuturor participanților, indiferent de poziția ocupată în clasamentul final!”, este mesajul transmis de ISU Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru