Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Dacă protocolul de până acum prevedea că aceştia nu vor fi îmbrăcaţi înainte de introducerea în sac, noile reglementări vor permite acest lucru!

În urma discuţiilor reprezentanţilor cultelor cu cei ai Ministerului Sănătăţii, se vor modifica unele reguli privind protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu Sars-Cov-2. Dincolo de declaraţiile controversate ale ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, rămân modificările importante solicitate de reprezentanţii cultelor.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeşului, Casian Ruşeţ, a comentat pentru Jurnal de Caraş-Severin/CAON, ce înseamnă aceste modificări: „Faptul că aparţinătorii nu aveau posibilitatea să dea haine ca să fie înmormântaţi oamenii îmbrăcaţi, ci să fie înmormântaţi aşa cum au decedat în cadrul secţiilor ATI, a creat o stare de neputinţă şi de amărăciune, mai ales că erau trimise hainele şi acestea erau aşezate peste sacul în care erau puse persoanele în sicriu. Noi am considerat că în contextul în care există o presiune mare creată şi de timpul mare în care această boală a persistat, dar şi o presiune psihologică, sufletească, de anxietate asupra celor care suferim încă sau am suferit în urma unor astfel de tragedii, noi am considerat oportună această posibilitate de a fi îmbrăcaţi oamenii, de a se oficia slujbele de înmormântare potrivit ritului din care persoana respectivă participă, pentru că un moment de despărţire faţă de cineva drag rămâne un moment de referinţă în memoria noastră“.

Referitor la accesul unui aparţinător şi al duhovnicului pacientului infectat, aflat în stare gravă la ATI, Vlad Voiculescu a declarat: „Pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, acest lucru trebuie să fie posibil în condiții de siguranţă“. Până în momentul de faţă, singurii preoţi care au putut să viziteze şi să asiste pacienţii pe ATI sau secţiile de COVID-19, au fost preoţii angajaţi ai spitalelor, preoţii de caritate, aşa cum a precizat Casian Ruşeţ.

Reprezentantul Episcopiei Caransebeşului a explicat ce plusuri aduc noile reglementări, aflate joi încă în lucru: „Prin aprobarea acestor norme, pacienţii vor putea fi asistaţi de către preotul lor duhovnic, măr refer la cei care sunt pe secţiile COVID-19 şi care vor putea solicita preotul duhovnic. El va putea intra pe aceste secţii, potrivit protocolului cu care intră cei care lucrează în spitale. Este un plus de valoare a calităţii îngrijirii pacienţilor, pentru că prin preoţii de caritate noi am constatat că una din problemele cu care se confruntă pacienţii este starea de anxietate care impune izolarea, pe lângă afecţiunile celelalte. Această stare de anxietate s-a ameliorat atunci când pacientul a putut să discute cu preotul de caritate, dar unii dintre pacienţi doresc să discute cu duhovnicul lor, cu cei cu care sunt obişnuiţi să vorbească. De aceea, noi considerăm că această reglementare va aduce un plus de calitate îngrijirii pacienţilor şi din punct de vedere psihologic şi spiritual. Aceasta a fost şi propunerea pe care au făcut-o reprezentanţii Patriarhiei Române şi ai cultelor, în general, fiind valabil şi pentru un pastor, şi pentru un preot romano-catolic, pentru toate cultele religioase cunoscute din România. O altă constatare pe care am făcut-o se referă la faptul că pacienţii care mureau cu această afecţiune, mureau în singurătate, ceea ce aducea un plus de presiune sufletească, şi o presiune personală pe umerii aparţinătorilor, care nu puteau să aibă acces la cei dragi. În felul acesta, pacienţii de la ATI, vor putea primi din partea preoţilor şi o rugăciune de dezlegare, dacă o vor solicita prin intermediul aparţinătorilor“.

Tot referitor la slujbele de înmormântare, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeşului a mai spus că reglementările impuneau un anumit timp pentru slujba de înmormântare pentru persoanele cu COVID-19, cât şi o programare care se făcea la pompele funebre în consultare cu DSP, pentru scoaterea persoanelor din morgă. Acest lucru a dat peste cap programul parohiilor şi cimitirelor creând, implicit, un disconfort şi aparţinătorilor, pe lângă cel deja existent.

JCS-Alexandra Gorghiu