Ziarul Timpul a mai scris despre problemele apărute pe marginea subiectului „Debarcaderul CSR“, obiectiv construit în 1948.
Noutatea vine din partea liderului sindical de la TMK Reşiţa, care ne-a declarat în exclusivitate că recent a intrat în posesia unei adrese din partea Curţii Supreme de Justiţie care dispune că: „La dosarul aflat pe rol să se depună, din partea celor de la patrimoniu, toate actele necesare. Cu aceste acte vom demonstra că familia Loydl nu este proprietara acelor terenuri, ci TMK Reşiţa“.
Iancu Muhu mai aşteaptă un răspuns referitor la această problemă şi de la Departamentul Naţional Anticorupţie şi chiar de la premierul Călin Popescu Tăriceanu. „Din datele mele dl Loydl are un teren, însă în apropierea debarcaderului, nicidecum acolo unde susţine dânsul. Mai mult decât atât, se pare că în spatele acestei manevre se află un terţ personaj, cu afaceri în zonă, care nu are acces la apă“, a mai spus Muhu. Într-un memoriu înaintat Ministerului Justiţiei, dl Muhu, spune că: „Societatea TMK Reşiţa deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria MO3 nr. 9033/2004, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului. De asemenea, Primăria Văliug, Ocolul Silvic Văliug, vecinii noştri, ne recunosc proprietatea“.
Anca Preda
