Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Suntem invadaţi de gunoaie, aruncate care încotro. Poliţiştii locali au reuşit să surprindă asupra faptului un cetăţean din Brebu venit la Kilometrul 7 pentru a lăsa Reşiţei resturi de materiale de construcţie, rezultate în urma unei demolări!

Chiar dacă autorităţile au tot aprobat reguli şi au tot deschis platforme pentru deşeuri, unora le place sau le e mai comod să-şi arunce gunoaiele pe dealurile Reşiţei. Această „tradiţie“ cu consecinţe dezastruoase pentru mediu trebuie să înceteze, spun autorităţile, după ce au mai prins pe cineva asupra faptului.

„Nu procedați ca domnul din imagine, ne sfătuieşte municipalitatea reşiţeană. Ne-am propus de ceva vreme să acționăm, împreună cu dumneavoastră, pentru păstrarea orașului cât mai curat. Mulți au înțeles, însă mai sunt și excepții. La controalele efectuate săptămâna trecută de către Poliția Locală pentru combaterea depozitărilor ilegale de deșeuri, la intrarea în municipiu, la Kilometrul 7 de pe DN 58, a fost depistat numitul P.F., cu domiciliul în Brebu, care a depozitat ilegal pe un teren aparținând municipiului Reșița materiale provenite din demolarea unor construcții. Astfel, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu 2.500 lei. Totodată, a fost obligată să salubrizeze zona. În urma verificărilor ulterioare, s-a constatat că aceasta a efectuat lucrări de desființare a unor construcții, fără a avea autorizație în acest sens“, transmite Primăria Reşiţa.

Reprezentanţii autorităţii locale au ţinut să amintească faptul că, anul trecut, au fost deschise două depozite pentru colectarea deşeurilor inerte. Acestea funcționează de luni până vineri, între orele 8.00 şi 12.00, în cazul punctului de colectare situat pe Bulevardul Muncii nr. 25, respectiv de luni până vineri, între orele 12.30 şi 16.00, în cazul punctului de colectare situat pe strada Scorușului nr. 1D.

JCS-A.M.