Printre caleşti de epocă şi domni cu joben ce se plimbau alături de femei în elegantele şi incomodele rochii cu corset, mi s-a părut, pentru o clipă, că o văd şi pe Elisabeta.
Numele lui Sissi, împărăteasa Imperiului Austro-Ungar, va rămâne pentru totdeauna legat de istoria Băilor Herculane datorită deselor sale vizite acolo şi a laudelor pe care le-a adus oraşului lui Hercule.
Perioadă de apogeu a staţiunii, epocă în care aceasta era una dintre cele mai cunoscute din Europa, destinaţie a capetelor încoronate. Un secol mai târziu, cam asta e tot ce a mai rămas din Băile Herculane – amintirea acelor vremuri, legate atât de mult de soţia lui Franz Joseph.
Poate şi de aceea, în recenta vizită a unei alte femei cunoscute (cel puţin la nivelul ţării noastre), unul dintre cei prezenţi s-a grăbit să o compare pe aceasta cu împărăteasa austriacă.
Deplasat să o compari pe Elena Udrea cu Elisabeta şi, deşi e trist să-ţi treacă prin cap o astfel de comparaţie, nu-l condamn pe respectivul – dacă trebuie să culegi „roadele“ lăsate în urmă de Armaş, parcă nici dracul nu ţi se pare atât de negru; cu atât mai puţin prezenţa blondă de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului.
Ca şi Sissi, aceasta a fost cât se poate de darnică în laude. Şi cam la atât se reduce asemănarea. Numai că, în timp ce ministrul nostru a fost la fel de darnic şi în promisiuni, acum un veac, Elisabeta nu promitea nimic. Însă admiraţia ei a lăsat numeroase urme în staţiune, iar cu rezultatele promisiunilor româneşti ne-am obişnuit demult.
De vizita doamnei Udrea se va mai vorbi o vreme doar dacă va transforma o parte din promisiuni în fapte. Altfel, nu. De împărăteasă se mai vorbeşte şi azi. Păcat totuşi că nu mai există încă o Sissi… Băile Herculane ar fi meritat. La fel cum ar fi meritat şi celelalte locuri din judeţul de la marginea Imperiului Austro-Ungar, prin care a trecut împărăteasa Elisabeta.
Nina Curiţa