REŞIŢA – Vizite obligatorii la medicul de familie şi spitalizări mai puţine – principalele noutăţi ale pachetului de bază în sănătate
Chiar dacă se simt sănătoşi, pacienţii vor fi obligaţi să meargă periodic la controale, în funcţie de vârsta pe care o au. Cei mai tineri de 39 de ani o vor face o dată la trei ani, iar cei care depăşesc această vârstă, o dată pe an.
Potrivit pachetului de bază aprobat de Guvern şi care va intra în vigoare în prima zi a lunii iunie, medicul de familie va completa o riscogramă a fiecărui pacient, şi va putea prescrie reţete pacienţilor cu boli cronice. Procedurile de diagnostic şi tratament au fost revizuite, astfel încât pacienţii să beneficieze de investigaţii suplimentare, fără a mai avea nevoie de internarea în spital.
O serie de boli cronice vor fi monitorizate prin pachetul de servicii de bază, printre care riscul cardiovascular înalt, diabetul zaharat de tip II sau astmul bronşic. În cazul gravidelor, devine obligatorie şi testarea pentru hepatita B şi C. În contrapartidă, din pachetul de bază vor fi scoase serviciile de homeoterapie şi fitoterapie. În scopul de a se reduce numărul internărilor, mai multe afecţiuni vor fi tratate în regim de spitalizare de zi (chimioterapie, radioterapie sau întreruperile de sarcină), dar spitalele vor fi obligate să suporte toate cheltuielile pentru pacienţii internaţi, inclusiv pentru medicamente.
Actul normativ precizează că, pentru completarea finanţării, spitalele pot contracta servicii de îngrijire la domiciliu.
Flavius Rotariu