REȘIȚA – Deși sunt muzicieni de marcă, Florian Lungu și Sabin Păutza aduc publicului o carte de glume. Un volum la care Moșu’ Florian Lungu a lucrat foarte mult, delimitându-l în 15 capitole și 30 de subcapitole. Pentru că știe de la Sabin Păutza, copilul mai tânăr cu o lună și trei zile, de care-l leagă o prietenie de 60 de ani, că poporul român e cel mai vesel și cu oamenii cei mai de spirit!
„Asta se vede chiar în acestă cameră pentru că acum, când se vorbește atât de mult de criza energetică, noi avem aici două lămpi cu opaiț”, observa Florian Lungu interiorul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, gazda recentei lansări a cărții „De la români adunate și-napoi la români date”.
„Un prieten de-al meu ne invită la Bixad că taică-său făcea 90 de ani. Acolo nu se poate bea apă, dacă nu bei răchie mori de sete. Un prieten al sărbătoritului l-a întrebat ce părere are despre ce se-ntâmplă în România. «De ce se-ntâmplă în România, eu nu mă plâng, eu mă râd», a răspuns sărbătoritul. Exact asta gândesc eu, noi ne râdem”, și-a completat maestrul Sabin Păutza prietenul de-o viață.
Nu-l uită pe tata Ghiță care nu l-a lăsat la muzică, că doar… ei nu erau țigani. Așa ajungea Sabin Păutza, pe-atunci cu adevărat copil, elev la Bastilia, unde urma matematică. Dar, în cei patru ani de liceu, după-amiaza mergea la școala de muzică numită acum după el. „M-am dus la tata Ghiță cu două diplome. Pe cea vrută de el i-am dat-o s-o pună-n ramă, dar cu cea de la muzică m-am dus la «conversator», cum ziceam noi atunci. Se intra greu în ‘60, cu nota 9 nu intrai. Eu am intrat al șaptelea cu 9,40. Tata era convins că nu voi intra dar, când i-am spus c-am intrat și primeam și bursă, a fost cel mai nefericit om din lume”, își amintește maestrul.
Și-aduce aminte cu bucurie și de Marțian Negrea, profesor extraordinar, de la care nu era lecție să nu plece cu cinci glume pe hârtie. Dar și pe Richard Oschanitzky, cel mai mare muzician din câți a întâlnit, singurul care orchestra muzică ușoară în anii ‘60. Pentru că… are o memorie foarte bună, dar uită unde-o pune. Glumele însă le pune-n carte ca să se râdă și alții.
JCS-Ionel Ivașcu
