CARAŞ-SEVERIN – O şedinţă despre recalcularea pensiilor şi evoluţia bolilor cronice în judeţ a degenerat în dări de seamă pentru întrebări inclusiv despre subiecte de dincolo de realitate.
Subiectul recalculării pensiilor, cu toate întârzierile ei, revine în actualitate chiar şi acum, la aproape 15 ani de la marea procedură demarată în trombă de guvernarea PSD, răsturnată atunci prin alegeri. Acum, tot sub guvernare PSD, subiectul are legătură însă cu un proces mai puţin amplu, realizat pe baza solicitărilor de recalculare venite din partea pensionarilor. Chiar dacă ecuaţia e nouă, problemele vechi rămân, directorul Dorin Gheorghe Brăilă, de la Casa Judeţeană de Pensii, a explicat – în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice – ce e cu deja eternele întârzieri, s-a plâns de faptul că ar mai trebui încă vreo 30 de angajaţi. Şi chiar a dat exemplul Lugojului care, ca municipiu, are o casă locală cu nouă angajaţi pe stabiliri de drepturi de pensie, în vreme ce tot judeţul Caraş-Severin are şase.
Am mai putut afla, totuşi, că întârzierile în recalculări nu sunt doar din vina funcţionarilor, fiind puse în spatele unei firme falimentare care le-a făcut celor de la Pensii programele informatice, legea s-a schimbat, recalculările ar fi trebuit făcute, însă noile formule nu au fost introduse în sistemul de pe calculatoare. Şi tot aşa…
A urmat o prezentare făcută de doctorul Radu Albotă, de la Direcţia de Sănătate Publică, care a prezentat dinamica, sau mai bine zis creşterile de cifre înregistrate în cazul bolilor cronice, în ultimii ani, la nivel de judeţ.
Cei doi reprezentanţi de instituţii au avut de răspuns unui val impresionant de întrebări, devenite deja rutină în cadrul acestor întâlniri. S-a întrebat din nou de ce nu există puncte de lucru ale CJP Caraş în judeţ, iar directorul Pensiilor a răspuns şi de ce au mai mulţi angajaţi cei dintr-un municipiu precum Timişoara, care au o populaţie cât tot judeţul nostru, şi a dat explicaţii pentru faptul că noi avem din ce în ce mai puţine persoane asigurate la pensii.
Deşi reprezentantul DSP a subliniat clar că prezintă nişte cifre, nefăcând parte din vreo instituţie care să analizeze cauzele care le-au generat, a avut de dat explicaţii pentru faptul că toţi mai mulţi cărăşeni au probleme psihiatrice, să găsească până şi cauze alimentare sau nu pentru afecţiunile vaselor sanguine, lucru care ar putea transforma stenograma şedinţei într-un veritabil tratat de patogeneză.
Surprinzător a fost momentul când cineva a întrebat vizavi de parcarea cu plată de la Spitalul Judeţean, că de ce amendează Primăria oropsiţii care opresc acolo pentru a-şi duce bolnavii. Lucrurile s-au clarificat, omul aflând, după atâţia ani, că nu Primăria dă amenzi pentru parcările cu plată… Întrebările pe aceeaşi temă nu s-au oprit: De ce să plătească parcări pe jumătate de oră, când nu ştiu cât stau la medic? Dar de ce să plătească o oră sau o zi? Dar de ce trebuie să plătească? Şi, uite-aşa, o şedinţă cu importanţă cel puţin judeţeană a fost transformată într-un bâlci, pentru că, de la o şedinţă la alta, unii au rămas nevorbiţi o lună şi nu şi-au lămurit întrebările la o discuţie într-un cadru restrâns cu cineva responsabil. Ne-a trezit la realitate prefectul judeţului, Matei Lupu, care a încheiat lucrările şedinţei.