CARAŞ-SEVERIN – Crăciunul n-a adus minivacanţa pentru unii poliţişti, oamenii legii fiind prezenţi în comunitate, unde au acţionat printr-un număr de 313 patrule de ordine publică. Aşa s-a ajuns ca, din 22 până în 26 decembrie, să fie aplicate 274 de sancţiuni contravenţionale, amenzile cumulând o valoare de 86.460 de lei. 28 dintre ele, în valoare de 14.700 de lei, au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În total, oamenii legii cărășeni au intervenit în 206 evenimente, 170 dintre ele fiind sesizate prin 112. Au fost constatate 56 de fapte penale – 25 dintre ele contra persoanei, 16 contra patrimoniului, 12 la regimul rutier, una la regimul materialelor explozive şi două de altă natură –, 13 persoane fiind surprinse în flagrant.
La capitolul rutier, au fost aplicate şi 237 de sancţiuni contravenţionale, o sută dintre ele fiind pentru depăşirea vitezei legale, valoarea amenzilor ridicându-se la 66.260 de lei. Au fost înregistrate trei accidente cu urmări grave, în urma cărora trei persoane au fost grav rănite. Iar 16 şoferi au devenit pietoni, în cazul a cinci dintre ei pentru că au încercat să împace volanul cu… alcoolul.
Şi dacă tot a fost o perioadă… incendiară, la 112 au fost reclamate şi cinci cazuri de folosire fără drept a petardelor şi artificiilor, produse pe care oamenii legii le au în vizor în această perioadă. Tot în această gamă, în Ajun de Crăciun, poliţiştii din Caransebeş au surprins un bărbat de 31 de ani, din municipiu, care avea asupra sa, în două plase, 177 de articole pirotehnice, fapt pentru care este cercetat penal.