REŞIŢA – Deşi situaţia economică e departe de a se fi îmbunătăţit, sărbătorile de iarnă sunt mai căutate în alte ţări. Cărăşenii cu dare de mână sau cei mai chibzuiţi au decis să-şi plătească încă din vară vacanţele de la sfârşitul anului, putând, astfel, să beneficieze de reduceri substanţiale pentru destinaţiile deja clasice pentru sărbătorile de iarnă.
„Sunt mulţi dintre cei care au ales să plece în Viena, Budapesta sau Praga, având inclus în pachet atât componenta culturală, cât şi cea de shopping. Dar este şi o perioadă propice pentru destinaţiile interne, cum ar fi Mărginimea Sibiului, zona Maramureş şi Valea Prahovei. Există solicitări şi pentru destinaţii din Caraş-Severin, dar aici piaţa s-a cristalizat, turiştii venind la punct fix. Cei care au decis să-şi petreacă Revelionul în altă ţară au plătit preţuri de la 250 de euro în sus, preţ care, la momentul reducerilor însemna avion, cazare cu demipensiune şi cina festivă“, a precizat Daniel Afilon Laţcu, directorul unei agenţii de turism reşiţene.
Pe lângă vacanţele de Crăciun şi Revelion, se dezvoltă apetitul turistic cărăşean pentru city-break (vacanţă scurtă în capitale europene) care pot cuprinde, pentru familiile cu copii, excursii la Disneyland Paris, având în vedere oferta care reprezintă gratuitate pentru minorii de până la 12 ani la intrarea în parc.
Tarife avantajoase, faţă de restul anului, se regăsesc la pachetele de Revelion pe vase de croazieră (la aproape o treime din preţul de vară). „Ştiu că sună paradoxal, dar acum este momentul pentru planificarea vacanţelor de vară, având în vedere că multe agenţii practică reduceri de până la 40% la pachetele turistice estivale“, a mai amintit Laţcu.
Flavius Rotariu
