Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – I s-a întâmplat proaspătului republican Ilie Iova, candidatul AUR pentru președinția Consiliului Județean!

Principalele candidaturi ale AUR în cadrul viitoarelor alegeri locale au fost anunțate, vineri, de Marian Cucșa, președintele Partidului Republican (PR), aliat al Alianței pentru Unirea Românilor. „Cel mai mult, ne dorim să profesionalizăm administrațiile! Fie că e vorba despre Primăria Reșiței, Consiliul Județean sau comuna mea natală Răcășdia, Timișoara sau București. Venim în fața dvs îmbinând energia și entuziasmul tinerilor, cu profesionalismul oamenilor care au muncit și au realizat multe lucruri prin activitatea lor. Pentru Consiliul Județean, îi mulțumesc că a acceptat provocarea și strigătul de luptă domnului Ilie Iova, inginer constructor, un om care a lucrat toată viața pentru și în numele cărășenilor. […] Municipiul Reșița are nevoie de un suflu nou, de energie, entuziasm și de oameni cu viziune pe termen lung. Pentru asta îi mulțumesc că a acceptat provocarea, lui Bogdan Gaiță, medic stomatolog, tânăr de reper pentru comunitatea din Reșița.“, a anunțat liderul PR.

Într-o succintă prezentare a intențiilor sale, candidatul AUR, Bogdan Gaiță, și-a manifestat dorința ca viitoarea campanie electorală să fie „despre schimbul de idei, dezbateri constructive și alegeri informate pentru binele nostru comun. La final, marele câștigător trebuie să fie fiecare cetățean al acestui oraș care-și exercită dreptul de a alege și care va contribui la modelarea viitorului orașului nostru.“

Ilie Iova, candidatul PR, a precizat că și pentru el este o surpriză că a fost ales de conducere Alianței: „Totul a decurs într-un ritm atât de rapid, încât de abia acum realizez ceea ce fac. Am primit un telefon prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să intru în competiția internă pe care o vor face cei din conducerea centrală pentru a participa la o selecție privind profilul candidatului pentru președinția CJ. Am trimis un CV, a doua zi am fost ales!“, a precizat el. Primirea acestuia în Partidul Republican a avut loc chiar vineri, înaintea conferinței de presă în care i-a fost făcută publică candidatura. Ilie Iova are o îndelungată experiență atât administrativă, el fiind în trecut viceprimar al Caransebeșului și vicepreședinte al Consiliului Județean, dar și politică, după stagiile petrecute în PNL și PSD.

Doctorului Paul Purea, despre care s-a vehiculat că ar putea fi unul dintre candidații AUR, i s-a rezervat probabil un viitor loc eligibil pe una din listele pentru Parlament. Convingerea și hotărârea cu care AUR se avântă în campania electorală este, potrivit coordonatorului filialei, Samuel Miclău: „Să câștigăm alegerile la Consiliul Județean și la Primăria Reșița. Sunt convins că împreună vom face o echipă bună, să ne batem cu Mocioalcă și Vela, care din păcate fac jocurile în Caraș-Severin și sărăcesc acest județ. N-aș exagera spunând că cei doi sunt oameni care, în acest moment fac, poliție politică, amenințând oameni. Și acest lucru nu mai poate continua!“

JCS-Walter Fleck