CARANSEBEȘ – Fără ajutor de la nivel central, așa cum a primit spitalul din Reșița, cel din Caransebeș se pune încet-încet pe picioare. Măcar în privința datoriilor și a dotărilor prin proiecte europene!
De ce spunem asta? Simplu, potrivit cifrelor prezentate de managerul Adrian Dumbravă în ultima ședință de consiliu local, de la 14 milioane de lei în 2021 când a preluat mandatul, datoriile au ajuns în aprilie 2023 la puțin peste 8 milioane de lei! Dumbravă a răspuns astfel la o întrebare pusă de social-democratul Petru Schinteie. Acesta a și stârnit zâmbete în sală atunci când a vrut să afle dacă spitalul din Caransebeș a fost ajutat financiar de la nivel central, precum cel de la Reșița. De ce zâmbete și râsete? Pentru că mai toată lumea știa ce avea să zică Dumbravă: niciun ajutor!
„Întrebarea e retorică, dle consilier, a fost răspunsul managerului spitalului caransebeșean! Am o situație financiară a spitalului pe care o primesc la fiecare sfârșit de săptămână sau de două ori pe săptămână. La data de 25 aprilie 2023, datoriile integrale ale spitalului sunt de 10,65 de milioane de lei. Disponibil în cont, bani pe care-i putem folosi în orice moment și o să-i folosim, 2,62 de milioane de lei. Diferența care rămâne, datorie efectivă, 8,02 milioane de lei. Eu am preluat spitalul în aprilie 2021 cu aproape 14 milioane de lei datorie, inclusiv 1,5 milioane datorie către bugetul de stat. De reținut că acum obligațiile către stat, în cuantum de 1,5 milioane de lei în fiecare lună, sunt plătite la zi!”
Iar semne bune se anunță și pentru 2023, deocamdată tot prin forțe proprii. „Așa cum am spus într-o altă ședință, de când suntem decontați la realizări și astea sunt primele trei luni din acest an, perioada ianuarie-martie, avem un excedent și este meritul tuturor medicilor. Le-am dat bugete pe secție, cele mai multe secții sunt pe plus și vorbesc de plusuri majore, mai sunt și secții pe minus care au termen, în aprilie tragem linie și vedem ce măsuri luăm. Dar după cum se vede, lucrurile merg bine, aveam un excedent de 700-800 de mii de lei pe lună care s-au dus în plata datoriilor.”, a mai adăugat Adrian Dumbravă, spre satisfacția aleșilor locali. Sau măcar a unora dintre ei…
JCS-R.M.