Caraş-Severin, Romania

În ultima şedinţă a Colegiului Prefectural Caraş-Severin, printre subiectele dezbătute a fost şi cel referitor la datoriile agenţilor economici care trebuie recuperate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

Creanţele agenţilor cărăşeni către bugetul general consolidat al statului se ridică, în momentul de faţă, la valoarea de aproximativ 150 de milioane de lei.

Pentru recuperarea acestor creanţe, conform legii inspectorii Direcţiei de Finanţe au dreptul de a lua unele măsuri.

Măsurile cu pricina se referă la reţinerea disponibilităţilor băneşti din conturile bancare, reţinerea veniturilor datorate de către terţi şi nu în ultimul rând instituirea de sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile.

Şi, cu toate acestea sumele colectate sunt infime în comparaţie cu sumele datorate. Motivul?

„Reuşim să recuperăm doar 30% din bunurile pe care le sechestrăm şi asta din cauză că licitaţiile nu prezintă interes. În ceea ce priveşte disponibilităţile, de obicei, sunt folosite pentru achitarea salariilor“, a declarat Ioan Matei de la Finanţele Publice.

Şi, totuşi care ar putea fi soluţia? Eventual să nu permitem să se ajungă la datorii?

Doina Rolea

[email protected]