REȘIȚA – CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 2 martie, cu scorul de 5-1 în fața formației Gloria Lunca Teuz Cermei, într-un joc din prima etapă din returul Ligii a III-a, Seria a IV-a. După această victorie, rosso-nerii s-au apropiat la doar șase puncte de liderul Șoimii Lipova. Reșița ocupă în prezent locul 4, cu 29 de puncte obținute în 16 partide.
CARAŞ-SEVERIN – Şeful PSD a spus sâmbătă, la Reşiţa, că judeţul nostru mai are nevoie de câteva lucruri importante, printre care şi un drum expres, problema unui astfel de drum fiind ridicată chiar de şeful judeţului, Silviu Hurduzeu.
REŞIŢA – Aşteptat pentru a participa la conferinţa judeţeană PSD Caraş-Severin, pentru alegerea noului şef al filialei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost huiduit de mai mulţi protestatari la poarta de intrare a Sălii Lira.
ADVERTORIAL. Salonul Diva B&G din Caransebeş deţine un aparat unic în Vestul ţării: SCULPTOR. Aparatul care îţi modelează visele şi încrederea în tine!
DOCLIN – Şapte kilometri de drum din comuna Doclin vor fi asfaltaţi în acest an, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2).
REŞIŢA – Preşedintele Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, va fi prezent mâine la Reșița, pentru a asista la conferința județeană de alegeri a organizației PSD Caraș-Severin. Dragnea va fi însoțit de secretarul general al PSD România, Codrin Ștefănescu, de Mircea Drăghici, trezorierul PSD la nivel național şi de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.
REŞIŢA – Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit, vineri, cu puţin înainte de prânz, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din Reșița, situată pe strada Mihai Eminescu (în apropiere de Hotel Rogge). Incendiul a fost localizat în scurt timp și a fost lichidat. A fost afectată o încăpere de aproximativ 20 de metri pătraţi, au ars circa 50 de kilograme de materiale textile și mai multe piese de mobilier.
REŞIŢA – „Acțiune deosebită în trafic astăzi de dimineață“, titrează Poliţia judeţului, cu prilejul unei „desfăşurări de forţe“ rutiere de 1 Martie.
CARANSEBEȘ – Votul celor doi aleși liberali alături de PSD la ultima ședință a Consiliului Local Caransebeș nu a rămas fără consecințe.
REŞIŢA – Pentru că au început înscrierile la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2019-2020, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa şi-a deschis larg porţile pentru preşcolarii care vor să urmeze cursurile acestei unităţi de învăţământ şi părinţii acestora.
