Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

CARANSEBEŞ – Primarul Felix Borcean nu este de acord cu unele proiecte depuse pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile de la bugetul local. Un proiect de hotărâre în acest sens ar fi trebuit să se afle pe masa aleșilor locali zilele trecute, însă edilul caransebeșean nu a agreeat anumite solicitări ale Episcopiei Caransebeșului.

REŞIŢA – Edilul vrea să iasă din ADI Intercom Deşeuri, pentru ca municipalitatea să valorifice singură reciclabilele. Şi vrea să obţină în instanţă 2.000.000 de euro, atât cât a cheltuit Reşiţa pentru transportul gunoiului la Oradea, din cauza nefuncţionării deponeului de la Lupac.

CARANSEBEŞ – Duminică, 2 iunie, polițiști din cadrul Poliției Caransebeș, aflându-se în timpul liber cu autoturismul personal, au observat pe o stradă din localitate doi tineri, cunoscuți cu antecedente penale, unul transportând un televizor acoperit cu o pânză, iar celălalt având asupra sa o geantă.

REŞIŢA – Nu mai puţin de şase autospeciale – două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi o ambulanţă SMURD – au intervenit luni, în jurul orei 14.00, la un incendiu izbucnit pe Bulevardul Republicii din Reşiţa, la un apartament din blocul A2.

REŞIŢA – Mobilier, echipamente şi consumabile medicale au ajuns sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Reşiţa. Gestul umanitar a venit din partea Asociației „Biker-Brummi Hilfe“, o organizaţie neguvernamentală din Bremen, şi este rodul bunei colaborări cu MC Trust Reşiţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

ADVERTORIAL. Timișoara este al doilea aeroport din Romania pe care vor opera zboruri Eurowings. Vor fi 3 zboruri săptămânale, în fiecare zi de luni, miercuri si vineri, ceea ce va duce la creșterea numărului de pasageri la Aeroportul Timișoara și susținerea economiei locale.

REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean spune că nu va trece jumătatea lui iunie şi vom şti firma care se va ocupa de lucrările finanţate cu 6 milioane de euro. În perioada execuţiei, terasele din Centru vor fi înălţate şi vor continua să funcţioneze.