REȘIȚA – Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului Național de lupte seniori.
REŞIŢA – În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat 77 din cei 98 de membri, a fost votată şi excluderea din PNL a primarului de Moldova Nouă, Adrian Torma. Din cei 77 de liberali prezenţi la vot, 56 au votat pentru excludere şi 21 împotrivă.
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul Caraş-Severin. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ion Moatăr, la nivelul judeţului sunt 37 de posturi titularizabile, în timp ce 200 de posturi sunt disponibile pentru un contract pe perioadă determinată.
ADVERTORIAL. Oboseala, grijile, stresul, impurităţile din aer atacă pielea și toate, într-un fel sau altul, duc la apariţia ridurilor. Şi, indiferent dacă vrem sau nu să recunoaştem, chiar dacă sunt semne ale maturităţii, ridurile deranjează. Ne deranjează! Găsim soluţii şi sperăm să le ştergem, doar că nu este deloc simplu. Soluţia simplă se află la Salonul Diva B & G din Caransebeş.
REȘIȚA – În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, modificată şi completată de Legea 309/2006, Direcţia Poliţia Locală Reşiţa somează proprietarul/deţinătorul vehiculului marca VW Passat, de culoare albastru, fără nr. de înmatriculare, identificat în Reşiţa, strada Romul Ladea, în vederea ridicării acesteia în termen de 10 zile de la afișarea prezentei.
REȘIȚA – CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul de 1-0 în amicalul cu Ripensia UVT Timișoara. Singurul gol al meciului a fost înscris de Dumitru Daniel Ene în minutul 35.
REŞIŢA – Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul Republicii, din Triaj şi până în Muncitoresc – unde vom avea un sens giratoriu –, traseul va urma parcursul vechii linii. Pasajul Nera va fi o surpriză: staţiile vor fi în mijlocul drumului, iar pietonii vor traversa strada peste pod, nu pe sub pasaj, ca astăzi.
CARAŞ-SEVERIN – Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect care trebuia de ceva vreme să ajungă la final, însă tot felul de detalii birocratice au împiedicat acest lucru. Şi încă îl împiedică!
CARAŞ-SEVERIN – În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de testare a Sistemului ro-alert. În acest fel, se va examina funcţionarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din diferite zone.
MĂURENI – În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, pentru a protesta, vinerea trecută, împotriva distribuitorului de energie care-i tratează cu nepăsare. Şi dacă oamenii au protestat, am vrut să aflăm dacă Enel-ul s-a trezit sau dacă a rămas în aceeaşi transă a indiferenţei.
