Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 27 iulie, cu scorul de 2-1, formația OFK Vârșeț (Serbia), în ultimul meci amical înainte de începerea campionatului. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Poiană și de Cioablă, iar Ene a ratat în repriza secundă și o lovitură de la 11 metri. În prima etapă din Liga 2, CSM Reșița va întâlni vineri, 2 august, de la ora 18, acasă, formația Universitatea Cluj.

CARAŞ-SEVERIN – De la sistemul public de ocupare am putut afla că, săptămâna aceasta, sunt disponibile 19 locuri de muncă pentru cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni, care coexistă cu aproape 80.000 de pensionari.

CARANSEBEȘ – Patricia Țig a ratat a doua semifinală consecutivă la un turneu WTA, după ce s-a văzut învinsă vineri, în trei seturi, 4-6, 6-0, 4-6, de rusoaica Anastasia Potapova (locul 64 WTA). Jucătoarea născută în Caransebeș își putea face un cadou frumos de ziua ei, pentru că împlinește sâmbătă 25 de ani, iar prezența în semifinale i-ar fi asigurat și reîntoarcerea în Top 200.

CARANSEBEŞ – Joi seară, în jurul orei 20.20, poliţiştii din Caransebeş au fost sesizaţi, prin 112, cum că un copil ar fi fost lovit de o maşină pe o stradă din municipiu. La faţa locului, oamenii legii au putut afla că este vorba despre un copil de 12 ani, care se plimba pe bicicletă pe o alee şi care nu s-a asigurat când a intrat pe o stradă, fiind astfel lovit de un autoturism care circula spre centrul municipiului.

REŞIŢA – Un accident mortal s-a produs joi seară, în jurul orei 22.10, pe DN 58, la kilometrul 32+700 de metri, în zona Restaurantului „Casa cu tei“. Potrivit oamenilor legii, victima, o femeie de 64 de ani, din Bocşa, ar fi traversat strada rin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care ar fi fost accidentată mortal de un autoturism care circula regulamentar, pe DN 58, dinspre Caransebeș spre Reșița, condus de un bărbat de 68 de ani din județul Arad.

BĂILE HERCULANE – Primăria oraşului-staţiune de pe Valea Cernei a adus veşti bune în această săptămână, în special pentru locuitori. Un proiect important, ce vizează lucrări de infrastructură, a intrat în faza de execuţie, primarul Cristian Miclău semnând zilele trecute contractul cu constructorul.