Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

REŞIŢA – Proiectanţii au dezvăluit unicitatea sistemului tramvaiului reşiţean. Nicăieri în ţară nu mai există garnituri bidirecţionale, iar linie protejată ca noi îşi introduce, acum, Bucureştiul. La noi, autobuzele vor circula pe linia tramvaiului (nu vor mai avea traseu separat în Luncă), traseul de 7 metri lăţime, din mijlocul drumului, urmând să fie protejat.

REȘIȚA – În prima etapă a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni vineri, 2 august, de la ora 18, formația Universitatea Cluj, pe stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului. Astăzi a avut loc și conferința de presa de dinaintea meciului, la care au fost prezenți antrenorul Leo Doană, președintele Cristi Bobar, căpitanul echipei Cristi Zimmermann și nou-venitul Cristi Danci.

REŞIŢA – Cam asta am putea spune vizavi de administraţia locală reşiţeană, după un scurt schimb de declaraţii ce s-a derulat recent sub cupola palatului administrativ municipal, vizavi de încasările la bugetul local.

REȘIȚA – După cele două meciuri amicale disputate cu Politehnica Timișoara, handbaliștii reșițeni vor evolua la un turneu amical care va avea loc la Turda. Această competiție, la care mai participă Minaur Baia Mare, Poli Timișoara și Potaissa Turda, se va desfășura în sistem Final Four.

REȘIȚA – Suporterii reșițeni vor să umple stadionul la prima etapă din Liga 2, când echipa CSM Reșița va întâlni Universitatea Cluj. Partida va vea loc vineri, 2 august, de la ora 18, pe stadionul din Valea Domanului. După foarte mult timp, CSM Reșița va putea fi urmărită de toți iubitorii fotbalului din România, pentru că meciul va fi televizat.