Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2018

Browsing

RĂCĂŞDIA – De la jumătatea lunii iulie, toate târgurile de animale din judeţ sunt închise. Măsura a fost luată ca urmare a apariţiei şi evoluţiei pestei porcine africane. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin a înştiinţat în acest sens toate unităţile administrativ-teritoriale.

CORONINI – După încercări repetate în găsirea unei firme interesate de restaurarea ruinelor, conducerea Primăriei Coronini a primit vestea cea bună abia luna aceasta, la aproape zece luni de la începerea căutărilor. Pentru acest proiect, în valoare de 4,5 milioane de euro, au intrat în luptă trei constructori, ca în final lucrarea să fie adjudecată de o firmă din Ploieşti, după cum ne-a declarat primarul Ilie Boboescu.