REŞIŢA – Se reproşează tot felul de cheltuieli ridicate, însă se vorbeşte şi despre multe proiecte mari, despre o mână de oameni implicaţi şi multele ore peste program.
FÎRLIUG – Investiţia este posibilă graţie unui contract de 1,2 milioane de euro, pe care primarul l-a semnat cu Ministerul Dezvoltării. Cel mai probabil, potrivit declaraţiilor edilului Ioan Borduz, lucrările în satele Valea – Mare, Duleu şi Remetea – Pogănici vor începe din această toamnă, însă nu vor fi gata mai devreme de octombrie 2019.
REŞIŢA – Un mall şi un aquapark în Mociur, opt poduri peste Bârzava, staţii de tramvai cu piloni peste cursul de apă, terenuri de tenis în aer liber şi acoperite – sunt doar câteva dintre ideile dezvoltării Reşiţei.
REŞIŢA – Această sărbătoare a mediului înconjurător, instituită de ONU în 1972, a fost marcată şi la APM Caraş-Severin.
REȘIȚA – Colegiul Național „Mircea Eliade” a câștigat Cupa „Centenarul Unirii” la fotbal, după ce în finală a trecut cu scorul de 1-0 de Colegiul Național „Diaconovici Tietz”. În finala mică, Școala Gimnazială Nr. 9 a învins cu scorul de 4-0 Colegiul Național „Traian Lalescu”. Finala mare, precum și finala mică s-au disputat pe terenul de sport al Colegiului Național „Traian Lalescu”, iar competiția a fost destinată școlarilor sub 12 ani.
CARANSEBEȘ – Omul de afaceri care vrea să investească pe Aeroportul din Caransebeș spune că toți factorii implicați trebuie să se așeze la masa tratativelor. Deși, în prezent, între Consiliul Județean Caraș-Severin și Aeroportul Caransebeș SA există un litigiu în instanță, Gabriel Olariu, acționar la societatea amintită, vrea o relație de respect și corectitudine cu forul județean și anunță că nu va cerși ștergerea datoriilor.
BOCŞA – O firmă din Bocşa, care activează în domeniul prelucrării şi conservării cărnii de pasăre, a raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă producerea unui posibil accident de muncă. În urma incidentului, un bărbat de 51 de ani, a fost găsit fără suflare luni, 4 iunie, în jurul orei 16.00.
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa le-a vorbit investitorilor reşiţeni despre faptul că nu impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport acoperă cea mai mare parte din bugetul urbei, ci impozitul pe venit, fapt care determină administraţia locală să găsească soluţii, alături de investitori, pentru creşterea numărului de angajaţi şi, implicit, de contributori.
BOZOVICI – În medie, pe aici se perindă, săptămânal, aproximativ 3.000 de turişti.
CARAŞ – SEVERIN – În şedinţa recentă a Consiliului Judeţean, Direcţia Judeţeană de Drumuri a prezentat, la cererea aleşilor judeţeni, o situaţie a tronsoanelor din Caraş-Severin. Din informarea făcută, reiese clar interesul de reabilitare pentru toate tronsoanele din judeţ, doar că lipsa banilor, procedurile de achiziţie şi alţi factori îngreunează realizarea ca la carte a drumurilor judeţene.
