ZĂVOI – Rămâne de văzut când va fi chemat la Bucureşti pentru a semna şi contractele de finanţare.
REȘIȚA – Dacă nu era un simbol al Reşiţei, ceasul din dreptul Podului de la 7 Noiembrie era cu siguranţă unul dintre reperele vechii urbe.
REŞIŢA – O solicitare în acest sens a fost înmânată conducerii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
REȘIȚA – În Liga a III-a la fotbal, CSM Școlar Reșița – Millenium Giarmata, sâmbătă, 4 noiembrie, ora 14:00, la Stadionul „Mircea Chivu”.
CARAŞ-SEVERIN – Magdalena Ciurea şi Ovidiu Firca nu îşi dau demisia din PNL, dar vor să fie alături de colegii primari din PSD.
NAIDĂŞ – Chiar dacă în comună nu mai există străzi fără asfalt, iar alimentarea cu apă este aproape gata, este nevoie şi de canalizare. Dacă vremea se menţine frumoasă, iar zăpada nu se va aşterne prea curând, lucrările la reţeaua de distribuţie a apei în localităţile Naidăş şi Lescoviţa s-ar putea încheia până la sfârşitul lui 2017.
CARAŞ-SEVERIN – Cadrele didactice cărăşene se pregătesc pentru examenul de definitivat din acest an. 108 profesori şi-au depus dosarul pentru examenul final. Dintre aceştia, cei mai mulţi vor un post definitiv la catedra de educator în învăţământul preşcolar.
BOCȘA – Poliţiştii timişeni au demarat trei percheziţii domiciliare la Bocşa, Lugoj şi Constanţa, la sediul unor firme bănuite că ar fi prejudiciat statul printr-o evaziune fiscală de 280.000 de lei.
REŞIŢA – De câteva zile, forul decizional municipal are un nou membru. Este vorba despre Mihail Iliuţă Boru, un economist reşiţean de 36 de ani, director al unei societăţi comerciale şi membru PSD din 2004. Acesta ocupă locul de consilier rămas liber după ce Gabriel Dinu a devenit consilier judeţean, fapt pentru care va face parte din aceleaşi comisii de care s-a ocupat şi antecesorul său, de Comerţ, Agricultură, Turism, Sport şi altele.
REȘIȚA – Într-un meci din Liga Elitelor U19, Seria Vest, CSM Școlar Reșița a învins echipa Centrului Național de Pregătire Târgu Mureș, cu scorul 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de Andrei Burciu, din penalty. A fost primul meci al rosso-nerilor pe teren propriu, în Liga Elitelor.