CARAȘ-SEVERIN – Două accidente produse în județ au fost raportate sâmbătă. Unul dintre ele pe DN 6, la intersecția cu Prisaca, nu a fost soldat cu victime. În urma celui de-al doilea, în care un autoturism s-a răsturnat pe DN 57B, între Marila și Crivina, șoferul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, după cum ne informează reprezentați ai ISU, care au intervenit în ambele incidente.
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puţin de 300 de locuri de muncă pentru sezonieri în agricultură, la recoltarea zmeurei, sunt disponibile în Portugalia, pentru campania 2018, prin ramura Eures România.
REŞIŢA – O inedită campanie de colectare de bunuri, cuprinzând alimente, dulciuri şi haine pentru copii, precum şi hrană pentru patrupede, este deschisă pe malurile Bârzavei, până în 15 decembrie.
BĂILE HERCULANE – Prezent în stațiunea de pe Cerna la Cex-ul PSD, ministrul Apărării a inspectat clădirea din patrimoniul MApN, aflată într-o stare avansată de degradare.
CARAȘ-SEVERIN – O femeie din Obreja şi un bărbat din Reşiţa, pe numele cărora autorităţile germane şi cele din Marea Britanie au emis mandate europene de arestare pentru comiterea mai multor infracţiuni, au fost depistaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriţi al IPJ Caraș-Severin.
BĂILE HERCULANE. – Aceasta este una dintre temele despre care a vorbit şeful PSD după şedinţa CEx.
REȘIȚA – Potrivit ISU Semenic, incendiu a izbucnit la etajul 2 al unui cămin din curtea Liceului Tehnic Reșița (vis a vis de Poliție), de la niște scântei sărite de la un aparat de tăiat cu flacăra. Au fost afectate 1 dulap, 1 metru pătrat de mochetă și zugrăveala din camera respectivă. A intervenit Detașamentul de Pompieri Reșița pentru lichidarea incendiului care se mai manifesta mocnit la mochetă, din fericire fiind vorba doar de pagube materiale.
REȘIȚA – Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 19.00, în corpul B al Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, sala B.1., va fi proiectat documentarul „Sfârșitul lumii“, a cărui regie este semnată de Monika Pawluczuk.
BĂILE HERCULANE – După cum bine ştiţi, în staţiunea de pe Cerna s-au adunat liderii PSD din toată ţara în ședinţa Comitetului Executiv. La eveniment participă şi toţi primarii PSD din judeţ, dar şi şefii de deconcentrate care încă aşteaptă terminarea şedinţei. După finalizarea Cex, în cadrul căruia este evaluat şi Guvernul Tudose, vor avea loc întâlniri ale miniştrilor cu edilii din judeţ.
REŞIŢA – Este mărturia artistului Horia Gherghina, prezent la Reşiţa cu o colecţie personală de pictură despre care s-a vorbit numai la superlativ.