REŞIŢA – Şi inspectorii de muncă au trecut pragul firmelor care desfăşoară activităţi legate de articolele pirotehnice.
REȘIȚA – Noul Guvern a aprobat majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru mediu de 166 de ore în pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră. În acest fel, această valoare crește cu 16%, de la 1.250 de lei cât este în prezent.
ANINA – În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, Serviciul de Urgenţă 112 a fost alarmat de câţiva locuitori din oraşul Anina că vecinul lor, Costin Ion, de 77 de ani, nu a mai fost zărit de câteva zile.
CARAŞ-SEVERIN – Pe parcursul săptămânii trecute, privind verificarea legalităţii actelor şi transmiterea sau solicitarea de diverse informaţii şi date, Instituţia Prefectului a transmis 20 adrese către unităţile administrativ-teritoriale. De asemenea, 12 rapoarte, analize sau situaţii referitoare la diverse teme şi probleme de interes pentru judeţ au fost direcţionate către serviciile publice deconcentrate şi alte instituţii.
CARAŞ-SEVERIN – Pentru nerespectare legii privitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor, amenzile au fost usturătoare.
REŞIŢA – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin organizează o selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania. Munca urmează să fie prestată minimum două luni, în timpul vacanţei de vară.
REŞIŢA – Potrivit celor de la ITM, în Caraş-Severin sunt în derulare 60.101 contracte de muncă. Luna noiembrie a anului trecut a însemnat însă în Caraș-Severin, din punct de vedere al sănătății și securității în muncă, și 12 accidente de muncă, soldate cu decesul a patru persoane.
CARAȘ-SEVERIN – Meteorlogii avertizează că temperaturile pot coborî până la minus 25 de grade.
CARAȘ-SEVERIN – Deși încă nu a fost anunțat oficial Top Sport Caraș-Severin 2016, oamenii de sport din județ declară că pe prima poziție a celor mai buni sportivi cărășeni s-ar putea afla din nou luptătoarea Diana Franț.
SLATINA TIMIȘ – Printre şuvoaie repezi, de la Slatina Timiş în sus, măreaţa iarnă a plantat fără oprire, încropind o grădină îngheţată. Călătorul îndrăzneţ care se abate prin locuri mai puţin umblate le admiră, fără să le poată culege. N-au mirosul suratelor de primăvară, dar încântă ochiul chiar şi aşa.
