CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Judeţean a depus solicitări de emitere a acordului de mediu pentru refacerea drumurilor judeţene calamitate DJ587 Fîrliug-Duleu şi DJ585 Duleu intravilan.
BĂILE HERCULANE – Deși programul taberei spirituale de la Herculane 2017 la care vor participa membrii Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut încep, oficial, la finalul acestei săptămâni, întreprinzătorii de pe Valea Cernei susțin că de miercuri, 26 aprilie, sunt ocupate toate locurile de cazare și sunt antamate deja mai multe produse culinare specifice.
REŞIŢA – „Almăjul de ieri, de azi şi de mâine“ este titlul monografiei purtând semnătura academicianului Păun Ion Otiman, volum prezentat publicului reşiţean, luni, 24 aprilie, sub cupola Aulei Magna a Universității „Eftimie Murgu“ din Reșița, în cadrul unui amplu eveniment la care au participat oameni de cultură, profesori universitari, studenţi şi reprezentanţi ai diferitor instituţii de rang municipal şi judeţean.
CARANSEBEȘ – Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș are patru clopote noi. Clericii acestui sfânt locaș, alături de credincioșii comunității parohiale, au participat în Duminica Tomii la sfințirea clopotelor. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria și Preasfințitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au săvârșit în fața bisericii slujba de sfințire a clopotelor.
REȘIȚA – Banat Girls Reșița – Atletic Onix 0-0, în Liga a II-a de fotbal feminin.
CARAȘ-SEVERIN – …și avem în județ toate resursele minerale de care are nevoie omenirea. Este declarația lui Radu Muntean, singurul angajat din județ al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale – Compartimentul pentru Inspecție Teritorială Caransebeș.
CARAȘ-SEVERIN – Prima tranșă din vaccinurile solicitate de către Direcția de Sănătate Publică a ajuns sau urmează să ajungă în județ.
CARAȘ-SEVERIN – Un proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a Consiliului Județean a picat din cauza unor neînțelegeri.
BUCUREȘTI – La Adunarea Generală a Federației Române de Atletism, desfășurată la București, au fost prezentate și clasamentele pe cluburi și asociații sportive pentru anul 2016.
