BOZOVICI – Primăria a depus recent la AFIR documentaţia pentru introducerea reţelei de canalizare în centrul de comună. Autorităţile locale şi-au făcut treaba bine şi s-au încadrat atât în termenul de depunere, cât şi în limita maximă privind valoarea investiţiei. Trebuie spus că, la nivel de ţară, pe măsura 7.2, investiţii în infrastructură apă uzată, au fost disponibili 65 de milioane de euro pentru zonele montane.