EZERIŞ – Două persoane au fost rănite în dimineaţa de miercuri, 25 mai, în jurul orei 8.45, în urma unui accident rutier produs pe DN 58, la intrarea în Soceni, sat aparţinător de Ezeriş.
REȘIȚA – Echipa de handbal a încheiat sezonul pe locul 5 și ar mai putea disputa încă un meci.
REȘIȚA – La prima prezență în turneul final al Campionatului Național de Fotbal “Unificat în 7”, echipa Banat Girls a reușit o frumoasă performanță.
SASCA MONTANĂ – Investiţiile derulate în comună vizează remedierea şi prevenirea efectelor inundaţiilor. Aproape zece milioane de lei sunt investiţi în refacerea drumurilor şi în ridicarea de ziduri de sprijin graţie unor proiecte finanţate prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).
CORONINI – Două proiecte sunt în lucru în comună cu fonduri de la Guvern
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dumitrescu, este interesat de situația Aeroportului Caransebeș
BUCOŞNIŢA – Şcoala este în reabilitare şi se speră că se va primi finanţare pentru căminul cultural.
CARAŞ-SEVERIN – Atât la nivel instituţional, cât şi în parcurile de pe raza judeţului, au avut loc mai multe activităţi.
CARAŞ-SEVERIN – Silvicultorii cărăşeni au oprit lucrările în urma discuţiilor cu reprezentanţii ONG-urilor pentru mediu.
REȘIȚA – Istoricul bănățean Mircea Rusnac rememorează pe blogul său accidentul montan petrecut în urmă cu 50 de ani pe Muntele Mic, în urma căruia 9 oameni și-au pierdut viața
